22 Aprilie 2008

UBS publica greselile ce au cauzat pierderi de 37 mld. dolari

UBS AG a publicat o lunga serie de esecuri ce au stat la baza pierderilor uriase, de circa 37 miliarde de dolari, din investitiile in credite ipotecare cu grad de risc ridicat, oferind actionarilor suficiente motive pentru a o acuza in cadrul intrunirii anuale de saptamana aceasta, relateaza Reuters, citat de NewsIn.

Banca, grav afectata de criza creditelor ipotecare cu grad de risc ridicat, si-a recunoscut vina in legatura cu controlul riscurilor, in cadrul unui raport solicitat de agentia elvetiana de supraveghere bancara EBK, mentionand ca a permis ca dezvoltarea rapida a bancii de investitii sa scape de sub control.

Cel mai mare manager de averi din lume a inregistrat pierderi de aproximativ 37 miliarde dolari din active si cea mai mare parte a directorilor, inclusiv presedintele, au fost scosi din functie dupa ce au solicitat investitorilor finantare de urgenta de doua ori in tot atatea luni, UBS devenind banca cea mai afectata de criza creditelor ipotecare cu grad de risc ridicat.

Potrivit UBS, problemele au inceput la unitatea de hedging Dillon Read Capital Management, insa au existat si in divizia cu venit fix. Alte probleme au fost reprezentate de structurile neclare de management si de finantarea ieftina in cadrul bancii.

Au existat lipsuri in gestionarea si expertiza riscurilor si banca nu a reusit sa reactioneze adecvat in momentul in care industria a inceput sa fie ingrijorata de expunerile la criza ipotecara.

Actionarilor li se va cere in cadrul intrunirii anuale de miercuri sa aprobe o noua majorare de capital, in valoare de 15 miliarde franci elvetieni (14,76 miliarde dolari), aducand valoarea totala a masurilor de redresare a bancii la aproximativ 34 miliarde franci.



Citeste si