5 Mai 2008

Warren Buffett: Fed a evitat haosul prin salvarea Bear Stearns

Miliardarul Warren Buffett a declarat ca banca centrala americana Federal Reserve a evitat un "haos" in pietele financiare cand a coordonat, in martie, rascumpararea bancii Bear Stearns, ce era in pragul falimentului inainte de a accepta sa fie preluata de JPMorgan Chase & Co, scrie Reuters, citat de NewsIn.

Banca centrala, condusa de presedintele Ben Bernanke, a mijlocit aceasta preluare, dupa ce Bear Stearns, care a fost cea de-a cincea banca de investitii din Satele Unite, s-a confruntat cu o criza acuta de lichiditate.

JPMorgan, cea de-a treia banca de investitii din Statele Unite din punct de vedere al activelor, a convenit sa ofere pentru Bear un pret 10 dolari/actiune si Federal Reserve a decis sa garanteze active in valore de 29 miliarde dolari.

"Cred ca Federal Reserve a procedat corect cand a intervenit in cazul Bear Stearns", a declarat Buffett in cadrul intrunirii anuale a companiei de asigurari si investitii Berkshire Hathaway Inc. "Imaginati-va miile de contracte care ar fi trebuit sa fie anulate, la nivel mondial".

Buffet a spus ca prabusirea Bear arata modul in care unele banci comerciale si de investitii au devenit prea mari pentru a gestiona eficient riscurile.

"Bancile mari de investitii, unele dintre ele, si bancile comerciale mari, sunt prea mari pentru a gestiona eficient riscurile, in maniera in care au ales sa isi desfasoare afacerile", a spus acesta. "Este nevoie de cineva la conducere, care sa fi fost nascut pentru a gestiona riscul".

"Vrem sa conducem Berkshire astfel incat, daca situatia de maine nu mai este aceeasi cu cea de azi si are loc o schimbare neasteptata, sa nu avem o problema", a spus Buffet. "Daca putem avea un profit decent, ce inceamna un punct procentual in plus?".

Buffet, in varsta de 77 de ani, a spus ca Berkshire are in continuare trei candidati interni care il vor inlocui eventual in functia de director executiv, si patru candidati pentru functiile de director de investitii.

La sfarsitul lunii martie, Berkshire avea o valoare de 147 miliarde dolari in actiuni, obligatiuni si numerar.



Citeste si