1 Iulie 2008

China a fabricat primul model al avionului cu turbopropulsie MA 600

China a finalizat productia primului model al avionului cu turbopropulsie MA 600, aceasta fiind versiunea imbunatatita a bireactorului MA 60, in incercarea de a concura cu Bombardier sau ATR pe aceasta nisa, scrie AFP, citat de NewsIn.

Modern Ark 600 (MA 600) este un avion de 60 de locuri, mai usor decat MA 60, care avea intre 50 si 60 de locuri. Un total de 122 de comenzi au fost inregistrate pentru MA600, de la sfarsitul anului 2004, in principal din partea Africii si Asiei de Sud-Est, potrivit agentiei oficiale China Noua.

Noul model din seria MA, produs de Xi'an Aircraft Industry in parteneriat cu grupul de stat China Aviation Industry Corp. I, urmeaza sa faca zborurile de proba in septembrie.

China, care vrea sa puna bazele propriei industrii aeronautice, mizeaza pe pozitionarea pe nisa turbopropulsoarelor, unde concureaza cu constructorul canadian Bombardier si cu cel european ATR, companie mixta formata de grupul francez de aeronautica si aparare EADS si de compania italiana Alenia Aeronautica.

Expertii mizeaza pe o dezvoltare importanta a pietei chineze a turbopropulsoarelor, bine adaptate la zborurile regionale, pe distante mici sau medii si cu un consum redus de carburant.



Citeste si