1 August 2008

Deutsche Post a raportat o crestere cu 19% a profitului operational, in al doilea trimestru

Profitul operational al companiei germane de servicii postale Deutsche Post a crescut cu 19% in al doilea trimestru, compania mentinand obiectivele financiare pentru anul in curs, arata Reuters, citat de NewsIn.

Castigurile inainte de dobanzi si taxe au crescut la 862 milioane euro (1,34 miliarde dolari) fata de 727 milioane in aceeasi perioada din 2007. Analistii Reuters estimasera pentru aceasta perioada castiguri de 837 milioane euro.

La inceputul lunii, reprezentantii companiei au anuntat o crestere preliminara de 18% a castigurilor inainte de dobanzi si taxe. "Daca economia mondiala nu se va inrautati in mod simtitor, Deutsche Post isi mentine obiectivele financiare pentru acest an, constand in castiguri inainte de dobanzi si taxe de 4,1 miliarde dolari, un profit inainte de taxe de 3,1 miliarde euro si un castig pe actiune de aproximativ 1,65 euro", se arata intr-un comunicat al companiei.

Deutsche Post si-a mentinut, de asemenea, si obiectivele financiare pentru anul 2009.



Citeste si