14 August 2008

Mechel, obligata sa scada pretul la cocsul vandut in Rusia

Autoritatile rusesti antitrust vor cere companiei siderurgice si de minerit Mechel sa scada cu 30% preturile la cocs pentru producatorii interni de otel, potrivit presei intenationale, intr-o miscare despre care analistii spun ca ar putea costa compania 540 milioane dolari, relateaza Reuters, preluat de NewsIn.

Mechel, cea mai mare companie de minerit de carbune din Rusia, este una dintre cele trei firme investigate pentru intelegere asupra preturilor.

Titlurile Mechel, listate la bursa new-yorkeza, si-au pierdut jumatate din valoare in primele trei sedinte de tranzactionare dupa ce premierul rus Vladimir Putin a atacat de doua ori practicile de la vanzari ale Mechel.

Cotidianul financiar Vedomosti a scris ca Serviciul Federal Antimonopol din Rusia va cere companiei Mechel sa reduca preturile de pe piata ruseasca in schimbul limitarii la 7-8% din veniturile anuale a amenzii, fata de nivelul maxim prevazut, de 15%.

Serviciul Federal Antimonopol nu a confirmat, insa, informatia. O purtatoare de cuvant a autoritatii a spus ca o decizie in acest caz va fi luata, probabil, la sfarsitul saptamanii.

Un purtator de cuvant al Mechel a spus ca grupul nu a fost informat cu privire la nicio decizie si ca nu are alte comentarii pe subiect.

Serviciul Federal Antimonopol din Rusia investigheaza Mechel, pe concurentul sau pe piata de minerit de carbune Raspadskaia si divizia de tranzactionare a producatorului de otel Evraz Group cu privire la preturile cocsului vandut pe piata interna.

Cazul a atras atentie speciala supa ce premierul Putin a atacat Mechel, care a pierdut ulterior 8 miliarde dolari din valoarea sa de piata si i-a determinat pe unii analisti sa compare acest caz cu Yukos, o fosta companie petroliera foarte puternica, intre timp falimentara.

Mechel este prezenta si pe piata romaneasca prin doua subsidiare, Mechel Targoviste si Mechel Campia Turzii, ambele companii fiind listate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB).



Citeste si