2 Octombrie 2008

Pretul gazelor naturale vandute Europei de Gazprom a ajuns la 500 dolari/1.000 mc

Pretul gazelor naturale livrate de Gazprom Europei a depasit in octombrie pragul de 500 dolari/1.000 de metri cubi, a declarat presedintele companiei, Aleksei Miller, citat de RIA Novosti, in conditiile in care in vara anticipase ca acest nivel va fi atins spre sfarsitul anului, anunta NewsIn.

"Dinamica preturilor a depasit asteptarile noastre", a explicat presedintele celei mai mari companii de gaze naturale din lume.

Miller a reamintit ca, in vara, cu ocazia unei vizite efectuate in Azerbaidjan, estimase ca pretul gazelor naturale rusesti vandute Europei ar putea atinge acest nivel spre sfarsitul lui 2008.

In iulie, presedintele Gazprom anticipase ca, daca pretul unui baril de petrol va depasi 250 de dolari, atunci 1.000 de metri cubi de gaze naturale vor costa mai mult de 1.000 de dolari.

Potrivit declaratiilor lui Miller, pietele internationale se confrunta cu o scumpire accentuata a hidrocarburilor, iar concurenta pentru aceste resurse va deveni si mai stransa.

Producatorii de gaze naturale din Asia Centrala care exporta prin Ucraina vor sa aplice preturi similare celor europene din 2009.



Citeste si