7 Octombrie 2008

Rautaruukki inchide o fabrica in Cehia

Producatorul si dezvoltatorul finlandez de solutii metalice Rautaruukki a anuntat ca isi restructureaza activitatea in centrul si estul Europei, in scopul cresterii eficientei, si va inchide fabrica din Ostrava, Cehia, ale carei echipamente vor fi transferate in unitati mai mari ale grupului.

Tarile in care grupul finlandez are fabrici mai mari si care vor beneficia de echipamentele din Ostrava sunt Ungaria, Polonia si Romania, potrivit unui comunicat al Rautaruukki, citat de Reuters.

Mutarea echipamentelor din Ostrava urmeaza sa fie finanlizata pana la sfarsitul primului trimestru din 2009, iar negocierile cu angajatii cehi vor demara in curand, decizia urmand sa afecteze 81 de locuri de munca.

Restructurarea activitatii are rolul de a inbunatati profitul operational al diviziei de constructii Ruukki cu peste 3 milioane euro incepand din 2009 si face parte din noul program al companiei.

In Romania, Ruukki a deschis anul trecut prima linie de productie, in urma unei investitii de 35 milioane euro si are birouri din Bucuresti, Iasi, Cluj si Timisoara.



Citeste si