26 Iulie 2005

China 'taie' yuanul in raport cu dolarul

Cel mai mare exportator al lumii si unul dintre cei mai mari importatori de materii prime, China, a anuntat saptamana trecuta ca isi reevalueaza in sens pozitiv moneda nationala, yuanul. Masura a fost primita la nivel international drept un prim pas al liberalizarii monedei si un semnal al Republicii Populare ca este dispusa sa cedeze in fata criticilor occidentale fata de practicile sale comerciale.

Reevaluarea pozitiva, stabilita la 2,1%, este insotita de o serie de reguli ce presupun ca yuanul nu va mai fi cotat in raport cu dolarul, asa cum s-a intamplat in ultimii zece ani, ci in raport cu un cos valutar, in privinta caruia nu au fost oferite inca precizari.
Sub presiunea statelor occidentale cu care desfasoara parteneriate comerciale, China a renuntat la cursul de 8,28 de yuani/dolar si l-a stabilit la 8,11 yuani/dolar, permitand fluctuatii in marja de 0,3%. Vechiul curs era aspru criticat de SUA, potrivit carora acesta ar fi subevaluat yuanul in avantajul exporturilor chineze - una dintre marile ingrijorari ale producatorilor americani.

Crestere economica peste asteptari

Decizia autoritatilor de la Beijing survine la scurt timp dupa ce Biroul National de Statistica a anuntat ca, in pofida eforturilor guvernamentale de a frana cresterea economica mult prea rapida, economia chineza a continuat sa creasca intr-un ritm alarmant in prima jumatate a anului in curs. Daca analistii se asteptau la o crestere de numai 9,3% fata de aceeasi perioada a anului trecut, cresterea reala a fost de 9,5%, in pofida masurilor de prevenire a supraincalzirii, printre care limitarea proiectelor de constructii si intarirea regulamentelor de creditare pentru banci.
In urma anuntului de saptamana trecuta, analistii internationali se asteapta la o incetinire limitata a volumului de export al Chinei, un semnal pozitiv pentru tarile industriale si cele in curs de dezvoltare, care pot astfel sa infrunte companiile interne ce solicita masuri protectioniste in fata exporturilor chineze si, respectiv, o crestere a exporturilor de produse in domenii stapanite in prezent de statul asiatic.



Citeste si