23 Octombrie 2008

Marea Britanie se afla in pragul recesiunii



Marea Britanie se afla in pragul recesiunii si se confrunta cu o incetinire lunga si dureroasa a cresterii economice, a spus ieri guvernatorul bancii centrale a Marii Britanii, Mervyn King, relateaza Times Online.

King a marturisit, pentru prima data, ca "este foarte probabil ca economia nationala sa intre in recesiune". Acesta a avertizat populatia si firmele sa se pregateasca pentru o perioada indelungata de incetinire a cresterii economice, potrivit NewsIn.

Cresterea cheltuielilor zilnice si scaderea creditelor acordate populatiei au sporit riscul unei "incetiniri abrupte si pe termen lung" a economiei.

King a adaugat ca pietele au fost afectate de "o serie de evenimente iesite din comun, aproape de neimaginat", dupa falimentul bancii americane de investitii Lehman Brothers, din septembrie. "Sistemul bancar britanic nu a mai fost atat de aproape de colaps de la inceputul Primului Razboi Mondial", a spus acesta.

King este de parere ca salvarea bancilor prin nationalizare partiala si pretul in scadere al petrolului ar trebui sa "tempereze tulburarile de pe piata".

Statisticile ce urmeaza sa fie publicate vineri ar trebui sa arate ca economia Marii Britanii s-a comprimat in al treilea trimestru, pentru prima data de la recesiunea din 1990.



Citeste si