23 Octombrie 2008

Casa Alba anunta un summit financiar care va avea loc in 15 noiembrie

Presedintele american George W. Bush va gazdui in 15 noiembrie in zona Washington un summit pentru discutarea crizei financiare mondiale si a modalitatilor pentru a preveni repetarea acesteia, a anuntat miercuri Casa Alba, transmite Reuters.

"Liderii vor evalua progresele care se fac pentru a contracara actuala criza financiara, vor incerca sa ajunga la un acord cu privire la cauzele sale si, pentru a evita repetarea sa, vor conveni asupra unui set comun de principii pentru a reforma regimurile institutionale si de reglementare a sectorului financiar mondial", a declarat purtatoarea de cuvant a Casei Albe, Dana Perino.

Unii lideri europeni au insistat pentru organizarea unui asemenea summit inainte de sfarsitul anului, iar presedintele francez Nicolas Sarkozy a cerut ca acesta sa aiba loc la New York, potrivit NewsIn.

Bush planuieste sa invite membrii G20, din care fac parte cele mai mari economii ale lumii si tarile emergente precum China, India si Brazilia. Perino a mai spus ca administratia va lua in considerare pozitia castigatorului alegerilor prezidentiale, indiferent care va fi acesta. Summitul convocat de Bush va avea loc cu 11 zile dupa alegerile prezidentiale.

Potrivit AFP, un inalt oficial al administratiei declarase anterior sub acoperirea anonimatului ca acest prim summit va viza "discutarea cauzelor crizei financiare", "trecerea in revista a progreselor facute", "dezvoltarea principiilor reformelor necesare pentru a evita repetarea crizei" si "insarcinarea unor grupuri de lucru cu formularea de recomandari pe care liderii sa le discute la un summit ulterior".



Citeste si