1 August 2005

Noi restrictii economice pentru China

Uniunea Europeana a decis sa majoreze cu aproape 50 la suta taxele vamale aplicate importurilor de capace din fier turnat, de provenienta chineza, utilizate in special pentru acoperirea gurilor de canalizare.

Aceasta reprezinta cea mai recenta incercare de a controla exporturile chineze, transmite Mediafax.
Comisia Europeana, insarcinata cu politica comerciala a blocului comunitar, a anuntat ca ancheta privind capacele din fier turnat a fost deschisa in anul 2004.

"Negociem o posibila intelegere cu exportatorii chinezi care au cooperat in cadrul investigatiei", a declarat purtatoarea de cuvant a Executivului european in probleme comerciale, Claude Veron-Reville.

Noile taxe vamale impuse capacelor din fier sunt cuprinse intre 18,6-47,8 la suta si au intrat in vigoare de la inceputul acestei saptamani. Conform declaratiilor oficialilor Comisiei Europene, acestea vor fi valabile pentru urmatorii cinci ani de zile.
In anul 2000, capacele din fier provenite din China detineau in Uniunea Europeana o cota de piata de 21 la suta. Aceasta a ajuns insa, pana la sfarsitul lui 2004, la 31,1 la suta.

"Situatia vulnerabila a industriei comunitare a coincis cu cresterea accentuata a importurilor din China", atentiona jurnalul oficial al Uniunii Europene. Masura survine dupa ce Uniunea a impus acum cateva saptamani cote extrem de grele importurilor de textile chinezesti.



Citeste si