11 Noiembrie 2008

Banca americana Fannie Mae a pierdut 29 mld. dolari in T3



Banca ipotecara Fannie Mae a afisat o pierdere trimestriala de 29 miliarde dolari, dupa ce directorul executiv, Herbert Allison, a vorbit despre deprecieri de active cu cel putin 21,4 miliarde dolari si a mentionat ca ar putea cere bani de la stat in 2009, potrivit Bloomberg.

In primul raport financiar publicat de la nationalizare, banca americana cu sediul la Washington a afisat o pierdere neta de 29 miliarde dolari in trimestrul al treilea, respectiv 13 dolari/actiune. In aceeasi perioada din 2007, Fannie Mae a avut pierderi nete de 1,4 miliarde dolari.

Raportul financiar al Fannie Mae atrage atentia ca noua conducere a bancii prevede un viitor financiar mai sumbru, decat echipa condusa de fostul director executiv, Daniel Mudd.

Cele mai grave turbulente de pe piata, de la Marea Depresiune, au determinat deja Fannie Mae sa afiseze pierderi de 9,4 miliarde dolari in ultimul an, mai scrie Bloomberg, citat de NewsIn.

Trezoreria americana a anuntat in septembrie punerea sub custodie a Fannie Mae si Freddie Mac, atat timp cat acestea isi vor restructura finantele afectate de criza ipotecara. Planul presupunea ca guvernul sa injecteze pana la 100 miliarde dolari in cadrul fiecarei institutii, pentru a le ajuta in indeplinirea acestui obiectiv.



Citeste si