3 Decembrie 2008

JP Morgan disponibilizeaza 9.200 de angajati de la WaMu



JP Morgan Chase va concedia 9.200 de angajati ai recentei sale achizitii Washington Mutual (WaMu), cea mai mare banca comerciala din Statele Unite ale Americii (SUA) care a dat faliment, relateaza BBCNews.

Aproximativ 4.000 de oameni vor fi concediati pana in februarie 2009, in timp ce restul de 5.200 vor continua sa lucreze pana la finele lui 2009 ca parte a echipei de tranzitie care va finaliza integrarea WaMu in grupul bancar JP Morgan Chase.

Disponibilizarile reprezinta 22% din cei 42.000 de angajati ai WaMU.

Sediul central al WaMu din Seattle va fi cel mai puternic afectat. 1.500 de oameni vor concediati in urmatoarele 60 de zile, in timp ce alti 1.900 vor fi transferati in echipe de tranzitie, urmand ca numai 800 sa isi pastreze locul de munca.

Sucursalele din Pleasanton, California si San Francisco vor fi si ele afectate de restructurarea personalului cu 1.600 de angajati concediati in total. Restul disponibilizarilor vor afecta alte filiale de pe teritoriul SUA.

Personalul echipei de tranzitie va primi o remuneratie lunara dubla fata de salariul normal pana in momentul disponibilizarii. Toti cei concediati in urma reorganizarii WaMu vor primi salarii compensatori in functie de durata lor de activitate in cadrul bancii.

WaMu a fost preluata de guvernul american in septembrie 2008, ca urmare a imposibilitatii bancii de a supravietui crizei de creditare din SUA, apoi a fost achizitionata de JP Morgan Chase pentru suma de 1,9 miliarde de dolari.

Achizitia WaMu a dus JP Morgan Chase pe locul doi in topul bancilor comerciale americane, cu 5.410 sucursale in 23 de state americane, dintre care in jur de 10% vor fi inchise in urmatoarele luni. In consecinta, este posibil ca JP Morgan Chase sa anunte si alte disponibilizari.

Desi era de asteptat ca JP Morgan Chase sa restructureze personalul WaMu in urma achizitiei, disponibilizarile contribuie la cresterea somajului in SUA. Aproximativ 240.000 de americani isi pierd locul de munca in fiecare luna, in timp ce rata somajului atinge 6,5%.



Citeste si