13 Ianuarie 2009

Statul britanic va detine 43.4% din Lloyds Banking Group



Bancile britanice Lloyds TSB si HBOS, ce fuzioneaza, au anuntat ca actionarii nu au participat la majorarea de capital, conform asteptarilor, si ca statul britanic, ce a garantat operatiunea, va detine prin urmare 43,4% din capitalul grupului fuzionat Lloyds Banking Group.

La majorarea de capital efectuata de Lloyds TSB, actionarii deja existenti au subscris pentru numai 0,50% din actiuni, iar in cadrul operatiunii HBOS actionarii au subscris numai pentru 0,24% din titlurile noi, arata comunicatele emise simultan de cele doua banci, conform AFP, citat de NewsIn.

Majorarile de capital, anuntate in octombrie in cadrul unui plan national de salvare a sistemului bancar, aveau ca obiectiv cresterea nivelului total al capitalului la 17 miliarde lire sterline.

Esecul plasamentelor in randul actionarilor nu este o surpriza, in contextul in care cotatiile actiunilor celor doua banci au scazut sub pretul de emisiune al noilor titluri, ceea ce a determinat actionariatul sa nu investeasca.

In consecinta, guvernul britanic, ce s-a angajat sa preia actiunile ce nu si-au gasit cumparator, va detine un pachet de 43,4% din grupul format prin fuziunea celor doua banci, ce se va numi Lloyds Banking Group. Operatiunea va fi incheiata vineri, 16 ianuarie.

Fuziunea va duce la formarea unui grup bancar gigantic in Marea Britanie, ce va avea 3.000 de sucursale si 145.000 de angajati.



Citeste si