29 Aprilie 2009

Companiile aeriene europene ar putea avea pierderi de 1,8 mld. euro in T1



Companiile aeriene din Europa ar putea afisa pierderi operationale colective de 1,8 miliarde euro in primul trimestru, in timp ce Air France-KLM si British Airways (BA) vor avea nevoie de finantare, cel mai probabil pana in 2010.
Aceste pierderi vor fi afisate in decursul anului 2009, fiind posibila o redresare a situatiei financiare a companiilor in 2010.

"Companiile Air France-KLM si BA sunt candidate pentru noi emisiuni de actiuni, desi acest lucru este putin probabil inainte de 2010, cand nevoile de lichiditati vor ramane majore si mai ales daca pretul actiunilor incepe sa urce", a anuntat Citigroup, conform NewsIn.

In primul trimestru, Citigroup se asteapta ca veniturile de baza ale companiilor sa scada cu 10%, din cauza unei scaderi intre 20 si 25% a veniturilor din turismul de afaceri si transport de marfuri, in timp ce veniturile din traficul de pasageri ar putea scadea cu 8%.

Cele mai slabe performante financiare sunt asteptate din partea companiilor Austrian Airlines, British Airways si Scandinavian Airlines System, urmate de Air France-KLM.

Luni, actiunile companiilor aeriene, din sectorul de turism si din industria hoteliera s-au depreciat puternic, in contextul in care izbucnirea gripei porcine in America de Nord creste temerile privind o incetinire a turismului, sector deja afectat de criza economica.

Actiunile celor mai mari companii aeriene din Europa, Air France-KLM, British Airways si Lufthansa, s-au depreciat intre 6,5% si 12%.

Virusul gripei porcine a ucis peste 100 de oameni in Mexic, iar in Statele Unite si Canada au fost raportate infectii, iar in Europa, Israel si Noua Zeelanda exista cazuri posibile. Organizatia Mondiala a Sanatatii a declarat gripa "o ingrijorare privind sanatatea publica la nivel international", care ar putea deveni pandemica.



Citeste si