4 Mai 2009

Japonia : Deflatie si o rata a somajului record



Japonia se confrunta din nou cu fenomenul de deflatie, la mai putin de doi ani dupa ce a reusit sa iasa din aceasta situatie, iar rata somajului ajunge la un nivel record, marind presiunile asupra economiei japoneze, chiar daca sectorul industrial da semne de stabilizare, relateaza Reuters, citat de NewsIn.
Analistii estimeaza ca deflatia se va accelera la un nivel record in urmatoarele luni, in contextul in care cea mai grava recesiune din ultimii 60 de ani forteaza companiile sa reduca preturile, ceea ce se adauga la ieftinirea semnificativa a materiilor prime.

Totodata, rata somajului a atins in Japonia un maximum al ultimilor patru ani, de 4,8%, iar disponibilitatea locurilor de munca a ajuns la cel mai mic nivel din ultimii sapte ani, numarul aplicantilor fiind de doua ori mai mare decat al locurilor de munca.

Banca centrala a Japoniei estimeaza doi ani de deflatie, iar Takeshi Minami, economist sef in cadrul Norinchukin Research Institute, a estimat ca ritmul de scadere a preturilor se va accelera.

"Deflatia va fi daunatoare economiei. Companiile vot avea dificultati sa-si mareasca profiturile, iar povara efectiva a imprumuturilor va creste", a explicat Minami.

"In contextul in care conditiile din piata muncii se inrautatesc, consumul va ramane scazut. Prin urmare, presiunile de scadere a preturilor ca urmare a cererii reduse vor continua", a adaugat el.

Indicele preturilor de consum de baza (core), care exclude preturile volatile ale fructelor si legumelor proaspete si preturile fructelor de mare, a scazut in martie cu 0,1% fata de aceeasi perioada a anului anterior.

Desi sub nivelul de 0,2% estimat de analisti, este primul declin anual al preturilor de consum de la sfarsitul lui 2007.



Citeste si