28 Iulie 2009

TNT: Profit in scadere cu 45% in T2



Profitul net al grupului olandez de curierat TNT NV a scazut cu 45% in al doilea trimestru, marcand cel de-al patrulea trimestru consecutiv de scaderi, in contextul in care grupul se confrunta cu un declin al cererii de servicii de curierat in Europa, relateaza Reuters.
Ce-a de-a doua companie de curierat din Europa dupa Deutsche Post, TNT, a afisat un profit operational de 178 milioane euro, comparativ cu un profit de 324 milioane euro in aceeasi perioada a anului trecut si in contextul in care analistii prevedeau un profit de 184 milioane euro.

Excluzand costurile de restructurare, efectele valutare si alte elemente, TNT a afisat un profit operational ajustat de 226 milioane euro, peste asteptarile analistilor, ce mizau, in medie, pe un profit de 194 milioane euro, arata NewsIn.

Divizia de curierat rapid a inregistrat un profit operational ajustat de 89 milioane euro, in scadere cu 42%, depasind insa estimarile analistilor, de 55 milioane euro. In divizia de servicii postale, profitul operational ajustat a fost de 138 milioane euro, analistii estimand un profit de 143 milioane euro.

"In cele ce urmeaza, consideram ca actualele conditii dificile vor persista in a doua jumatate a anului", a declarat directorul executiv al grupului, Peter Bakker, adaugand ca semnalele de revenire a economiei sunt inca prea nesigure pentru a indica o evolutie mai pozitiva.

Veniturile au scazut cu 10%, la 2,53 miliarde euro.

Reducerea cheltuielilor de consum si diminuarea investitiilor au afectat companiile de curierat din intreaga lume. Cu toate acestea, saptamana trecuta, Deutsche Post a afisat un profit peste estimari pentru al doilea trimestru, pe fondul reducerilor semnificative de costuri.



Citeste si