5 Octombrie 2009

In plina criza, OMV strange 1 mld. euro pentru 54% din benzinariile turcesti Petrol Ofisi



Grupul austriac OMV, care detine majoritatea actiunilor la Petrom, cea mai mare companie romaneasca, a angajat patru banci pentru lansa o emisiune de actiuni in valoare de un miliard de euro, pentru a finanta preluarea a 54% din lantul de benzinarii Petrol Ofisi din Turcia, sustin surse citate de Reuters.
OMV, care detine deja 42% din Petrol Ofisi, se afla in discutii cu familia Dogan pentru a cumpara alte 54% din actiunile companiei turcesti.

Pentru aceasta tranzactie, grupul austriac a angajat bancile Merrill Lynch, Barclays, JP Morgan si Unicredit. OMV doreste sa faca din Turcia cel de-al treilea centru strategic al sau, dupa Austria si Romania, mai informeaza agentia de presa.

OMV se extinde astfel in pietele emergente pentru a beneficia de o crestere mai puternica a cererii. Petrol Ofisi are 3.223 benzinarii in Turcia, unde consumul de petrol a crescut cu 5,8% anul trecut, potrivit BP Plc, in contextul in care, in Austria, consumul a scazut cu 0,1%.

Grupul OMV este actionar Petrol Ofisi din 2006, cand a cumparat 34% din companie, pentru 1,06 miliarde dolari.

In prezent, OMV detine 51,01% din capitalul social al Petrom, ceilalti actionarii fiind Ministerul Economiei, cu 20,63%, si Fondul Proprietatea cu 20,11%.

OMV, actional majoritar al Petrom, a raportat recent o scadere cu 84% a profitului net obtinut in primul semestru din 2009, la 185 milioane dolari. Profitul operational al OMV in primele sase luni ale anului a scazut cu 71%, la 503 milioane euro, fata de rezultatul din primul semestru din 2008, cand grupul austriac inregistrase un profit operational de 1,74 miliarde euro.

Grupul austriac de petrol si gaze naturale a inregistrat in al doilea trimestru din 2009 o scadere cu 79% a profitului net dupa plata intereselor minoritare, la 144 milioane euro, de la 684 milioane euro, in al doilea trimestru din 2008. In primul trimestru al anului, compania a raportat un profit de 40 milioane euro.



Citeste si