2 Noiembrie 2009

Banca Japoniei va renunta la masurile anticriza



Banca Japoniei a anuntat ca va renunta progresiv la masurile anticriza, luate de anul trecut pentru salvarea economiei nipone, dupa ce comitetul de politica monetara al bancii a decis oprirea din decembrie a programului de cumparare de bilete de trezorerie si obligatiuni de la firme, scrie AFP.
Programul era destinat sa ofere o posibilitate de finantare alternativa societatilor incapabile sa obtina credite din partea bancilor, in timp ce piata de creditare incepuse sa stagneze, afectata de falimentul bancii americane Lehman Brothers in septembrie 2008, potrivit NewsIn.

Succesul acestui program a inceput in ultima vreme sa paleasca, dupa ce conditiile de functionare de pe pietele financiare au inceput sa-si revina.

"In pofida dificultatilor, mediul financiar din Japonia da din ce in ce mai mult semne de imbunatatire", si-a motivat decizia banca centrala a Japoniei intr-un comunicat. Comitetul de politica monetara a decis, in schimb, tot cu sapte voturi la unu, sa pastreze pana in martie programul de imprumuturi de urgenta pentru institutiile financiare. Acest program anticriza va fi inlocuit din aprilie 2010 de operatiunile obisnuite ale bancii Japoniei pe piata monetara.

Pana la finalul lui 2010, Banca Japoniei se va arata mai putin prudenta decat in trecut la calitatea titlurilor aduse ca garantii pentru imprumuturile acordate. Aceasta politica "joaca un rol important in facilitarea finantarii firmelor".

Comitetul de politica monetara al bancii centrale nipone a mai decis sa mentina dobanda de politica monetara la 0,10%, nivel foarte scazut, stabilit din decembrie 2008. Banca centrala poate cu greu sa ridice nivelul dobanzilor cata vreme economia nipona ramane deflationista.



Citeste si