1 Decembrie 2009

Ingrijorarile britanicilor privind pietele financiare, exagerate?



Ingrijorarile britanicilor, care se tem de o reglementare europeana in exces a pietelor financiare, printre care cea din City (situata in Londra), sunt "foarte exagerate, a declarat francezul Michel Barnier, noul comisar european pentru piata interna.
Sunt "polemici, ingrijorari foarte exagerate", a spus Barnier, primul francez care obtine acest post de la infiintarea UE.

Londra este ingrijorata de numirea unui francez in aceasta pozitie strategica, temandu-se de o reglementare prea stricta a pietelor financiare europene, in conditiile in care Europa si-a luat angajamentul sa isi revizuiasca sistemele de reglementare si supraveghere financiara.

"Stiu importanta City. Stiu importanta acestei piete financiare majore pentru cresterea Marii Britanii si pentru economia intregii Europe, nu numai cea a Marii Britanii", a subliniat Barnier, care refuza sa se "lase inchis in termenii liberalism, ultraliberalism sau reglementare", potrivit AFP, citat de NewsIn.

"Nu vreau sa fiu bun sau rau, trebuie sa exprim (...) interesul general european, sa trag invataturi din criza, inclusiv in interesul City, si sa linistesc aceasta piata financiara, la fel ca si pe altele, cea de la Frankfurt, cea de la Paris, pentru economia europeana", a adaugat el.

Dupa mai multe zile de negocieri intense, Michel Barnier a fost desemnat vineri comisar european pentru piata interna de catre Jose Manuel Barroso, care a precizat ca acest portofoliu va include in continuare si serviciile financiare.

"Daca toate companiile sunt indepartate din Europa de o abundenta de reglementari inadecvate, atunci nu numai Marea Britanie va avea de pierdut, ci si Europa", au avertizat conservatorii britanici.




Citeste si