18 Martie 2010

Cum vrea Banca centrala a Japoniei sa impulsioneze creditarea



Banca centrala a Japoniei a dublat valoarea programului de creditare pentru banci, program ce are ca obiectiv impulsionarea creditarii, in contextul in care guvernul a intensificat masurile de combatere a deflatiei, ce afecteaza revenirea economiei, relateaza Bloomberg.
Guvernatorul Masaaki Shirakawa si consiliul de politica monetara au decis sa majoreze facilitatea de creditare pe trei luni la 20.000 miliarde yeni (222 miliarde dolari). De asemenea, banca centrala a mentinut dobanda cheie la 0,1%, potrivit NewsIn.

Shirakawa a spus ca nu exista niciun "remediu miraculos" pentru a impiedica scaderea preturilor, ce s-a intensificat in ultima vreme, chiar daca economia a inceput sa revina din recesiune.

"Extinderea programului va avea un impact limitat asupra lichiditatii, si este putin probabil sa dea un impuls la nivel macroeconomic", a declarat Mitsuru Saito, economist in cadrul Tokai Tokyo Securities Co.



Citeste si