2 Aprilie 2010

Toyota se vinde bine in Japonia, in ciuda rechemarilor in service



Vanzarile de autoturisme marca Toyota din Japonia au crescut in martie cu 50,7% fata de aceeasi perioada a anului trecut, in pofida scandalului legat de rechemarile in service, a anuntat asociatia japoneza a dealerilor auto (JADA).
Toyota a avandut luna trecuta in Japonia 204.514 de autoturisme, fata de 135.700 in aceeasi perioada a anului trecut. Vanzarile marcii de lux Lexus s-au triplat in perioada analizata, la 4.919 unitati, citeaza AFP, conform NewsIn.

Cifrele sunt totusi relative, din cauza intarzierilor de livrare. Autoturismele Toyota vandute in Japonia in martie au fost comandate cu mai multe luni in avans, inainte de criza rechemarilor in service.

Vanzarile din martie au fost avantajate si de comparatia cu aceeasi perioada a anului trecut, cand statisticile au fost deosebit de slabe, din cauza crizei economice mondiale.

"Comparativ cu anul trecut, care a fost atat de slab,
majoritatea constructorilor au inregistrat de fapt rezultate bune", a declarat Tatsuya Mizuno, analist in cadrul Mizuno Credit Advisory.

"In Japonia, impactul rechemarilor nu a fost la fel de mare ca in Statele Unite sau in Europa. Articolele de presa despre Toyota au avut un ton diferit aici. Multi oameni continua sa creada ca americanii au vrut in special sa distruga imaginea Toyota", a mai spus Mizuno.

Cresterea vanzarilor Toyota a depasit in martie media pietei nipone, care a avansat cu 37,2%.

Toyota urmeaza sa prezinte rezultatele comerciale din Statele Unite din luna martie. Conducerea grupului prevede o crestere de 35%, sustinuta de ofertele promotionale introduse pentru a contracara efectele negative ale rechemarilor.

Toyota a rechemat in service aproape 9 milioane de autoturisme
la nivel mondial in ultimele luni, din cauza mai multor probleme tehnice.



Citeste si