15 Aprilie 2010

Mazars fuzioneaza cu Weiser, dupa o colaborare de peste 10 ani



Mazars. grup international specializat in servicii de audit, contabilitate, consultanta fiscala si juridica, si Weiser, o firma de audit si consultanta cu prezenta in nord-estul SUA, anunta fuziunea lor, dupa o colaborare de peste 10 ani, Weiser fiind pana acum una din firmele corespondente Mazars pe piata americana.

Mazars si Weiser, care are peste 650 specialisti si o cifra de afaceri de 100 milioane de euro (135 mil. dolari), au avut pe parcursul ultimilor 10 ani o colaborare stabilita in cadrul unei asocieri (ca firma corespondenta lui Mazars in SUA), astfel incat aceasta fuziune este doar o urmare fireasca a acestei legaturi.

La inceputul lunii aprilie, partenerii celor doua firme au votat integrarea a 74 noi parteneri Weiser in grupul Mazars. Acest pas este important pentru dezvoltarea la nivel global a grupului Mazars, sporind astfel numarul de specialisti.

Dupa fuziune s-a ajuns la peste 12,500 de angajati, dintre care aproximativ 680 de parteneri (cei care conduc aceasta organizatie independenta, intr-un mod foarte democratic, prin reprezentatii alesi in comitetul executiv, si care au dreptul sa voteze fiecare decizie importanta a grupului).

Pe piata romaneasca, Mazars este unul din cei mai puternici jucatori de audit si consultanta, ocupand pozitia a sasea in topul companiilor de profil, cu o cifra de afaceri in 2009 de aproximativ 4 milioane de euro.



Citeste si