27 Aprilie 2010

Cel mai bogat polonez vrea sa investeasca in Rusia



Kulczyk Oil Ventures, companie detinuta de Jan Kulczyk, unul dintre cei mai bogati oameni din Polonia, ia in considerare posibilitatea de a intra pe piata afacerilor cu petrol din Rusia, relateaza Radio Polonia.
Kulczyk Oil Ventures (KOV), care intentioneaza in luna mai sa se coteze la bursa din Varsovia, deja dezvolta proiecte in domeniul petrolului si gazelor naturale in sud-estul Asiei (Brunei), Orientul Mijlociu (Siria) si Europa Centrala si de Sud (Slovenia, Ucraina), potrivit NewsIn.

Compania considera ca diversificarea depozitelor de petrol si gaz va ajuta la diminuarea riscurilor legate de afacerile cu petrol. O parte vitala a acestei strategii ar putea fi investitiile in depozite de petrol in Rusia.

"Urmarim cateva proiecte in Rusia. Nu ne-am hotarat inca, dar vrem sa investim in Rusia. Rusia are depozite petroliere de prima clasa. Totusi, trebuie sa gasim un partener strategic inainte de a incepe sa investim. Fie o firma locala, fie o companie straina care face afaceri in Rusia de cel putin zece ani", a declarat un reprezentant al KOV, Tom Elliott.

KOV este interesata, de asemenea, de explorarea zacamintelor de gaz in Polonia, devenite sursa importanta de gaz natural in SUA in ultimii zece ani.

Cateva companii multinationale si-au exprimat interesul fata de posibila explorare a depozitelor de gaze din nordul Poloniei.



Citeste si