7 Mai 2010

Asiguratorul Swiss Re: Profit cu 22% mai mare



Asiguratorul Swiss Re a afisat un profit net de 158 milioane de dolari pentru primul trimestru al acestui an, in crestere cu 22% fata de perioada similara a anului trecut, in contextul in care veniturile au compensat impactul negativ a doua dezastre naturale asupra afacerilor de pe segmentul de raspunderi civile si property.
In primul trimestru din 2009, asiguratorul a inregistrat un profit net de 130 milioane de euro, scrie MarketWatch.

Veniturile pe actiune au fost, in primele trei luni ale anului, de 0,49 franci elvetieni (0,44 dolari), ceea ce reprezinta o crestere de 9% de la 0,45 franci, in aceeasi perioada a anului trecut.

Swiss Re a mentionat ca rezultatele au fost afectate de daunele platite in urma a doua dezastre naturale. In ceea ce priveste cutremurul din Chile, de pe 27 februarie, estimarile arata ca despagubirile se ridica la o valoare totala de 500 de milioane de dolari si la 100 de milioane de dolari in cazul furtunii Xynthia din 26-28 februarie, care a provocat daune majore in Spania si Franta.

Venitul operational al companiei din afacerile cu asigurari de raspundere civila si property (locuinte si bunuri n.r.) a scazut cu 69%, pana la 259 milioane de dolari in primele trei luni din 2010.

Rata combinata a companiei s-a deteriorat pana la 109,4%, de la 90,2%. O rata combinata sub 100% indica profitabilitatea industriei asigurarilor.

Afacerile din asigurarile de viata si sanatate ale companiei au insumat 345 milioane de dolari in primul trimestru. Pe bursa din Zurich, actiunile Swiss Re au crescut cu 5,09%, pana la 46,88 franci elvetieni (42,2 dolari).

Explozia de pe platforma petroliera Deepwater Horizon din Golful Mexic de pe 20 aprilie, care a cauzat o pata de petrol, va provoca o pierdere, la nivel de piata, intre 1,5 miliarde de dolari si 3,5 miliarde de dolari, a mentionat compania.

La nivel de grup, pierderile Swiss Re inainte de taxte, in urma exploziei sunt estimate a fi in jurul a 200 de milioane de dolari.



Citeste si