25 Mai 2010

Visa Europe extinde programele de plati mobile in Polonia si Turcia



Visa Europe a lansat doua proiecte pilot de plati mobile in Polonia si Turcia, acestea reprezentand o noua etapa spre comercializarea platilor contactless mobile NFC (Near Field Communications) in Europa.
„Pietele caracterizate de o crestere puternica, cum sunt cele din Polonia si Turcia, ofera pe langa un numar mare de consumatori tineri, pasionati de tehnologie, si unele dintre cele mai inovatoare banci din Europa care adopta rapid cele mai recente inovatii in materie de plati electronice”, a declarat Sandra Alzetta, director inovatii in cadrul Visa Europe.

In Polonia, Visa Europe, Banca Zachodnu (BZ WBK) si operatorul de telefonie mobila Plus au lansat primul proiect de plati mobile contactless pe baza de SIM din tara. Folosind o solutie over-the-air (OTA) pentru gestionarea de la distanta a cardurilor SIM, pe cardul SIM al telefonului va fi stocata o aplicatie de plati contactless.

Clientii vor putea sa realizeze tranzactii contactless mobile de valoare redusa oriunde sunt acceptate platile contactless. Proiectul reprezinta primul serviciu din Europa care le ofera consumatorilor posibilitatea de a achizitiona din orice magazin al operatorului de telefonie mobila Plus un aparat NFC Samsung cu care se pot realiza plati mobile Visa.

„Convergenta dintre plati si tehnologia mobila este inevitabila, iar Visa este direct implicata in promovarea acesteia prin sustinerea proiectelor strategice de plati mobile in Europa", a adaugat Sandra Alzetta.

BZ WBK este prima banca din Polonia care a lansat cardurile de plati contactless si a emis deja peste 150.000 de carduri contactless pe piata. Categoriile de consumatori vizate initial pentru proiectul de plati mobile sunt tinerii si adolescentii, cunoscatori ai tehnologiei care au adoptat deja platile contactless prin carduri. Se preconizeaza ca, pana la sfarsitul anului, numarul de terminale contactless din Polonia va ajunge la peste 12.000, iar numarul de carduri contactless va depasi 2 milioane, acestea fiind oferite de opt banci membre Visa Europe, printre care BZ WBK, primul emitent al acestor carduri in Polonia.

In Turcia, Visa Europe testeaza plati mobile NFC in randul clientilor de la sase banci importante: Denizbank, Finansbank, Halkbank, Ýþ Bankasý, Vakýfbank si Ziraat Bankasý. Programele sunt concepute sub forma de teste de teren incipiente, avand ca scop testarea experientei clientilor si identificarea nevoilor in vederea viitoarei comercializari a platilor mobile.

Turcia se numara printre pietele cu cea mai rapida crestere in sectorul platilor electronice din Europa si a adoptat deja tehnologia contactless pentru cardurile de plati. Pana in martie 2010, in Turcia au fost emise peste un milion de carduri de plata contactless Visa prin cele 19 programe de carduri comerciale. Proiectele bazate pe tehnologia mobila sunt sustinute si prin cele 30.000 de locatii care asigura infrastructura de acceptare.

„Strategia noastra vizeaza extinderea platilor fara numerar, in special pentru tranzactiile cu valoarea mica, prin tranzactii contactless si mobile si, pe viitor, prin utilizarea telefoanelor mobile pentru plati la distanta (online) intre persoane fizice (P2P)”, a explicat Sandra Alzetta.

Visa Europe realizeaza studii de cercetare si programe pilot pentru a identifica preferintele clientilor si pentru a dezvolta produse care sa raspunda nevoilor de pe piata. Pe langa Polonia si Turcia, proiectele de plati mobile contactless Visa au fost derulate in mai multe tari, printre care Finlanda, Franta, Italia, Elvetia, Marea Britanie si Spania.



Citeste si