11 Iunie 2010

BCE mentine dobanda cheie la minimul istoric



Banca Centrala Europeana (BCE) a mentinut rata dobanzii de politica monetara la 1%, in conditiile in care criza datoriilor publice din Europa a fortat institutia sa inceapa sa cumpere obligatiuni guvernamentale, relateaza Bloomberg.
Consiliul guvernatorilor BCE a hotarat ca rata dobanzii la operatiunile principale de refinantare si ratele dobanzilor la facilitatea de creditare si la facilitatea de depozit sa ramana nemodificate la nivelurile de 1,00%, 1,75% si, respectiv, 0,25%, scrie NewsIn.

Dobanda cheie, un barometru al creditelor pentru intreaga zona euro, a ramas neschimbata la aceasta valoare minima de mai bine de un an.

Moneda unica s-a apreciat fata de dolarul american si yenul japonez, pe fondul rapoartelor favorabile publicate joi in Asia. Euro s-a apreciat pentru a treia zi consecutiv in fata dolarului, cea mai lunga perioada de crestere a ultimelor trei saptamani, potrivit Bloomberg.

Banca Centrala Europeana a luat deja in ultimele luni, o serie de masuri controversate, printre care si decizia de a accepta titluri de stat din Grecia, indiferent de ratingurile obtinute de acestea de la institutiile de evaluare.



Citeste si