8 Septembrie 2010

Ministrii de Finante din UE au acceptat ca bugetele nationale sa fie examinate la nivel european



Ministrii de Finante din Uniunea Europeana (UE) si-au dat acordul ca proiectele bugetare nationale sa fie examinate la nivel european in primavara fiecarui an, incepand cu 2011, inainte de a fi adoptate de parlamente.

Initiativa, denumita "semestrul european", va permite ca politicile economice si bugetare ale statelor UE sa fie supravegheate timp de sase luni in fiecare an, incepand cu 2011, pentru a fi detectate toate incompatibilitatile si dezechilibrele, subliniaza ministrii intr-un comunicat, potrivit Mediafax.

Principiile acestei initiative au fost deja adoptate in primavara.

"Noul ciclu de supraveghere va incepe in fiecare an in martie, cand, in baza unui raport al Comisiei Europene (CE), Consiliul European va identifica principalele provocari economice si va da recomandari strategice", precizeaza comunicatul.

Statele UE vor trebui sa prezinte in aprilie principalele obiective bugetare pe termen mediu. Apoi, in lunile iunie si iulie, CE si membrii UE vor emite un aviz, inainte ca guvernele sa finalizeze bugetele.

CE a propus aceasta reforma in mai, in ideea imbunatatirii colaborarii in domeniul bugetar, pentru a asigura ca derapajele niciunui stat membru nu vor ameninta tarile vecine, cum a fost recent cazul Greciei. Mai multe state, printre care Marea Britanie, s-au aratat reticente referitor la aceasta initiativa.



Citeste si