13 Septembrie 2010

UE: Deficitul de cont curent a crescut la 50,8 mld. euro in T2



Deficitul de cont curent al Uniunii Europene a crescut la 50,8 miliarde euro (1,7% din PIB) in trimestrul al doilea, de la 34,8 miliarde euro (1,2% din PIB) in primele trei luni, respectiv 44,7 miliarde euro (1,5% din PIB) in aprilie-iunie 2009, potrivit datelor prezentate de Eurostat, arata Mediafax.

In sectorul serviciilor, soldul UE a inregistrat in trimestrul doi un excedent de 18,6 miliarde euro, in urcare de la 16,4 miliarde euro in aceeasi perioada a anului trecut, respectiv 10,8 miliarde euro in primele trei luni din 2010, se arata intr-un comunicat transmis de Biroul de Statistica al UE.

Totodata, deficitul de cont curent al zonei euro a fost de 24,4 miliarde euro (1,1% din PIB) in trimestrul al doilea, nivel similar cu cel din primele trei luni ale anului, dar usor mai ridicat comparativ cu aceeasi perioada a lui 2009.

Potrivit datelor prezentate in august de BNR, deficitul contului curent al balantei de plati al Romaniei s-a plasat in primele sase luni la 3,647 miliarde euro, in urcare cu 50% fata de perioada similara a anului trecut, evolutia fiind determinata de balanta transferurilor curente.



Citeste si