23 Septembrie 2010

Euro se apreciaza in fata dolarului



Euro s-a apreciat in raport cu moneda americana, depasind pragul de 1,34 dolari, dupa ce Rezerva Federala a SUA (Fed) a anuntat ca ar putea relaxa politica monetara pentru a oferi sprijin economiei daca va deveni necesar.

Moneda europeana s-a apreciat cu 1,15% in raport cu dolarul, tranzactionandu-se la 1,3399 dolari, dupa ce a atins un maxim al zilei de 1,3408 dolari, cea mai ridicata cotatie incepand cu 27 aprilie, potrivit Mediafax.

Fed a mentinut marti seara dobanda de politica monetara in banda de variatie 0-0,25%, nivel minim record, asa cum anticipau analistii, si nu a anuntat noi achizitii de active.

Institutia a indicat, insa, ca ar putea recurge la sprijin suplimentar pentru economie daca devine necesar. Acestea s-ar putea derula sub forma de achizitie de titluri de stat emise de Trezoreria SUA, considera unii analisti.

Indicele dolarului, care evalueaza moneda americana in raport cu sase valute importante, a pierdut 0,9%, la 79,694 puncte, cel mai scazut nivel de la mijlocul lunii martie.



Citeste si