13 Decembrie 2005

Aurul a crescut cu peste 20%, de la inceputul anului

Aurul a atins cel mai mare pret din ultimii aproape 25 de ani in Asia, consolidand o crestere de peste 20% de la inceputul anului 2005, informeaza Reuters. Pretul aurului a tras dupa el si celelalte metale pretioase, platina atingand cel mai mare nivel din martie 1980, iar argintul fiind tranzactionat la cea mai buna paritate din mai 1987.

Ieri dimineata la ora 10:30, aurul era cotat la 540,8 dolari pe uncie (o uncie are 28,35 de grame), pentru ca spre amiaza aurul sa depaseasca 541 dolari/uncia. Fata de ziua anterioara, metalul galben consemnase o majorare de 10 dolari, iar fata de 3 decembrie, data la care aurul depasea recordul din 1983 de 509,2 dolari/uncia, metalul galben a crescut cu peste 30 dolari. Ritmul accelerat de crestere a cotatiei aurului ar putea depasi si cele mai indraznete estimari care afirmau ca de abia in primul trimestru al anului urmator este posibil sa asistam la un pret de vanzare de 550 dolari/uncie.

Analistii prognozau un astfel de nivel in primele trei luni din 2006, dar, in cazul in care tendinta actuala se mentine, am putea consemna aceasta cotatie chiar la sfarsitul acestui an. Principalele cauze ale cresterii cererii de metale pretioase sunt: intentia investitorilor de a-si diversifica portofoliile, ingrijorarile privind preturile crescute ale materiilor energetice, teama de noi atacuri teroriste si previziunile privind o iminenta scadere a dolarului din cauza deficitului comercial si a deficitului bugetar din SUA.

De asemenea, sunt speculatii privind potentiale achizitii de aur din partea unor banci centrale, care au influentat majorarea cotatiei. Peste tot exista sentimentul ca bancile centrale vor sa cumpere aur, nu sa vanda, cum faceau in anii 90, a precizat Albert Cheng, membru in conducerea World Gold Council. Aurul a fost destul de slab afectat de ultimele fluctuatii ale monedelor nationale, dar intalnirea de saptamana viitoare a Consiliului Guvernatorilor de la Rezerva Federala (Fed), sistemul de banci centrale, ar putea avea un impact mare asupra metalului pretios, fiind posibil ca Fed sa introduca o schimbare semnificativa in politica sa monetara si sa numai mareasca rata dobanzii de referinta.



Citeste si