21 Ianuarie 2011

Iese Grecia din recesiune?



Economia Greciei va iesi din recesiunea acutizata de masurile de austeritate cerute de Uniunea Europeana si de Fondul Monetar International si va reincepe sa creasca in al treilea trimestru al acestui an, sustinuta de avansul exporturilor, a declarat ministrul elen al Dezvoltarii, citat de Reuters.

Exporturile au crescut cu 8% anul trecut, in pofida unei scaderi economice accentuate, estimata la 4,2%, a afirmat ministrul elen al Dezvoltarii, Mihalis Chrysohoidis, intr-un interviu acordat Reuters. El considera cresterea exporturilor ca fiind "un nou miracol", potrivit Mediafax.

Ministrul a adaugat ca in cel de-al treilea trimestru vor incepe sa apara primele semne de crestere economica.

"Obiectivul nostru este ca in acest an sa avem o contributie a exporturilor la Produsul Intern Brut (PIB) mai mare cu un punct procentual", a mentionat oficialul elen.

Comisia Europeana si Fondul Monetar International (FMI) anticipeaza ca economia elena va reincepe sa creasca in al patrulea trimestru, iar pe ansamblul acestui an, PIB va cobori cu 3%.

Chrysohoidis estimeaza ca turismul, unul dintre motoarele economiei, isi va reveni dupa doi ani de declin, in conditiile in care europenii, incurajati de imbunatatirea situatiei economice din tarile lor, vor reveni la vara in Grecia.

Grecia are dreptul la alocarea a 22 de miliarde de euro, in ajutoare regionale, din bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2007-2013.

"Principala prioritate este de a absorbi mai multe fonduri de dezvoltare europene", a spus Chrysohoidis.

In plus, autoritatile de la Atena vor lansa un fond mixt, public si privat, destinat sprijinirii dezvoltarii si antreprenoriatului, care va asigura cinci miliarde de euro in imprumuturi si garantii pe doi ani pentru promovarea unor afaceri noi si inovative.

Agentia de evaluare financiara Fitch a retrogradat, saptamana aceasta, ratingul suveran al Greciei cu o treapta, de la "BBB-" la "BB+", si a inclus astfel statul elen in categoria nerecomandata pentru investitii (speculativ), la acelasi nivel cu Romania.

Grecia a acceptat anul trecut un acord de imprumut in valoare de 110 miliarde de euro de la UE si FMI, pentru a evita colapsul financiar. In schimbul ajutorului, Atena a promis implementarea unor masuri drastice de austeritate.



Citeste si