10 Februarie 2011

Bombardier Transportation, 120 mil. euro pentru 36 de locomotive Traxx



Bombardier Transportation a primit o comanda, in valoare de 120 milioane euro, pentru livrarea a 36 de locomotive Traxx companiei germane de leasing - Railpool GmbH.

Livrarea primelor locomotive este planificata pentru luna iulie 2011. Toate vehiculele sunt planificate sa fie in serviciu pana in noiembrie 2013.

Cu aceasta noua comanda, Bombardier isi extinde pozitia de top pe piata de locomotive electrice. Pana astazi, mai mult de 1.450 de locomotive TRAXX au fost vandute. Cu omologari in 18 tari europene, acestea asigura un trafic de marfuri, precum si transport de pasageri foarte flexibil.

“Cu aceste noi vehicule, parcul de locomotive Railpool va creste la 100 de vehicule, toate acestea putand fi puse in serviciu pe coridoarele feroviare europene”, a spus Ake Wennberg, presedintele diviziei de locomotive si echipament, Bombardier Transportation.

Asamblarea finala a tuturor locomotivelor noi TRAXX pentru Railpool va avea loc la fabrica Bombardier din Kassel.

Caroseriile vor fi produse la fabrica Bombardier din Wroclaw, Polonia, iar boghiurile vor fi produse la fabrica din Siegen, Germania. Fabricile Mannheim si Hennigsdorf din Germania vor fi responsabile pentru tehnologia de propulsie si control.

Familia de produse TRAXX este creata pentru a transporta bunuri/marfuri si pasageri pe rute nationale si internationale, pe toate retelele existente. Aceasta acopera trei variante electrice (locomotive multi-system, cu surse de alimentare AC – curent alternativ sau DC – curent direct ), precum si o varianta diesel-electrica.



Citeste si