18 Martie 2011

Vinul pe meniul de business: Ce prefera managerii in intalnirile de afaceri



Un vin de buna calitate confera stil si eleganta unei intalniri de afaceri la restaurant, dar si unei cine cu prietenii sau familia. O regula nescrisa a acestor mese de afaceri – rareori se intampla sa se opteze pentru vinuri de import, fiind aleasa varianta unui sortiment specific regiunii. Wall-Street.ro a discutat cu reprezentanti ai mediului de business si a aflat preferintele acestora in materie de vinuri si ce reguli respecta in cadrul intalnirilor de afaceri.

Marius Ghenea, FIT Distribution

La o cina de afaceri, se poate incepe cu un whisky si se poate termina cu un coniac, insa la masa, baza bauturii va fi tot vinul, crede Marius Ghenea (foto), presedintele FIT Distribution.

In ultimii ani, el a inceput sa cunoasca mai bine sortimentele de vin, reusind chiar sa mearga in calatorii speciale in jurul lumii pentru degustari, atat in zonele europene traditionale (Franta, Italia, Spania), cat si in America de Nord, America de Sud, Africa de Sud, Australia si Noua Zeelanda.

“Evident, am facut degustari de vinuri si in Romania, iar unele au fost chiar niste experiente frumoase. Alte calatorii legate de bauturi au fost cele din Scotia (degustari de whisky in Speyside) sau Franta (coniac in Cognac si sampanie in Champagne)”, explica Marius Ghenea.

Preferintele sale vizeaza vinurile “rosii, pline si evident seci”. In afara de diverse vinuri frantuzesti si italiene, vinurile din Lumea Noua sunt preferatele sale, mai ales cele din Argentina si Chile, precum si unele vinuri californiene, care insa nu se comercializeaza des in Romania. In ceea ce priveste vinurile cupaj, in afara de Statele Unite ale Americii, Marius Ghenea a mai gasit vinuri de acest gen in Africa de Sud. “Sa faci un amestec bun intre mai multe soiuri de struguri este o arta”, considera presedintele FIT Distribution.

Managerul alege vinul pe care urmeaza sa-l serveasca in cadrul unei mese de afaceri in primul rand in functie de macare, desi i se pare un stereotip selectia culorii vinului dupa “culoarea” carnii servite. “In realitate, lucrurile sunt ceva mai complicate si mai nuantate, insa pot deveni si foarte simple, daca te simti bine cu un anumit sortiment de vin. Apoi mai aleg vinul in functie de sezon, in functie de perioada zilei, in functie de companie. Si nu in ultimul rand, in functie de ce este disponibil in meniu”.

In ceea ce priveste regulile alegerii unei bauturi in cadrul intalnirilor de afaceri la restaurant, el spune ca, in cazul in care sunt invitati straini la masa care nu sunt foarte familiari cu Romania, propune intotdeauna ca prima optiune un vin romanesc de calitate.

“Cu privire la vinul la pahar, din pacate inca sunt putine restaurante care ofera vin de buna calitate la pahar (nu inteleg de ce), dar restaurantele cu profil de business au inceput sa inteleaga faptul ca acest lucru este necesar, pentru ca de multe ori, la o intalnire de afaceri in doi sau in trei, mai ales la pranz, o sticla de vin ar fi prea mult”, apreciaza Marius Ghenea.

O alta regula subliniata de seful FIT Distribution este ca, de obicei, persoana cu cea mai mare experienta in vinuri de la masa este cea care propune si degusta vinul. In plus, o regula de bun simt este ca, in afara de preferintele personale, sa intrebi si partenerii ce anume prefera, ca si culoare, dar si ca tip de vin, spune Marius Ghenea.

“Nu in ultimul rand, ospatarul ar trebui consultat si el. Evident daca exista un sommelier in restaurant, acesta ar trebui chemat in primul rand, pentru ca in afara de o recomandare buna, el poate face tot procesul mai elegant si mai interesant pentru cei de la masa”, mai afirma Ghenea.

In calatoriile sale in diferite tari, a trebuit – din politete, dar si din curiozitate – sa incerce bauturile traditionale, care, de obicei, nu erau vinuri, ci bauturi puternic alcoolizate.

“De la sake in Japonia la baijiu in China (ceea ce inseamna «vin alb», insa este de fapt o bautura foarte tare, de peste 40% alcool) sau la soju in Korea, am incercat toate aceste bauturi traditionale in jurul lumii: pisco si pisco-sour in Peru/Chile, tequila in Mexico, bacardi in Puerto Rico sau rom in Cuba, whisky in Scotia. Practic, fiecare tara are o asemenea bautura cu care se mandreste, cum ar fi la noi tuica, pe care si eu o recomand sa o incerce strainilor care vin in Romania, mai ales cand suntem intr-un restaurant traditional romanesc. Experientele legate de asemenea bauturi sunt intotdeauna interesante (desi unele se sfarsesc cu dureri de cap)”, completeaza Marius Ghenea.

Horatiu Florescu, The Advisers/Knight Frank

Horatiu Florescu (foto), CEO si presedinte al companiei de consultanta imobiliara The Advisers/Knight Frank, prefera la mesele de afaceri sa opteze pentru un vin rosu sau roze, pe care il alege in functie de partenerii de discutie, dar si de temperatura de afara.

Daca am invitati din alte colturi ale lumii, incerc sa le arat un vin bun romanesc si, dat fiind anotimpul in care ne aflam, as alege un vin rosu, precum Cuvee Charlotte. Vara lucrurile se schimba si aleg un vin roze, insa am observat ca, uneori, barbatii prefera vinul alb”, explica managerul.

In ceea ce priveste testarea sortimentelor de vinuri, Florescu spune ca prefera sa tina lucrurile cat mai simple si sa incerce cat mai putin. De aceea, de cele mai multe ori, la o intalnire de afaceri opteaza pentru un vin rosu romanesc, un vin italienesc, precum Amarone della Valpolicella sau unul frantuzesc.

“Am fost suprins de curand de Chateau Minuty, un vin roze din Provence. Un alt vin care mi-a placut, desi nu are o imagine extraordinara printre cunoscatori, a fost Morellino di Scansano”, adauga seful The Advisers/Knight Frank.

La intalnirile de afaceri, Horatiu Florescu prefera sa bea vin, in medie, o data pe saptamana, iar alegerile depind si de pasiunea pentru vin a partenerului de discutie, precum si de restaurantul in care se afla. “Mi s-a intamplat sa am intalniri de afaceri cu persoane care sunt cu colectionari de vinuri si atunci discutia pe aceasta tema este mult mai profunda. Evident, conteaza restaurantul la care mergi si ce sortimente de vinuri are, pentru ca sunt putine locuri in Bucuresti cu o selectie buna de vinuri. Printre acestea se numara Aquarium, Isoletta si Casa di David”.


Walter Friedl, Lacerta Winery

Dupa o cariera diplomatica de 27 ani, Walter Friedl (foto) este in prezent reprezentant al grupului de proprietari Lacerta Winery, producator care a intrat recent pe piata vinurilor premium din Romania. Declara ca prefera intotdeauna pentru o masa de afaceri un vin local de buna calitate. “Nu as comanda niciodata un vin italian in Paris. Ar putea fi periculos….Din experienta mea de diplomat si om de afaceri aproape toti vizitatorii straini ar vrea sa incerce mai multe vinuri romanesti bune decat marci importate”, spune reprezentantul Lacerta Winery.

Omul de afaceri alege bautura pe care o serveste in cadrul unei intalniri de afaceri in functie de partener, de contextul intalnirii, increderea pe care o prezinta selectia de vinuri a respectivului restaurant si pret.

“In timpul pranzului sunt foarte bucuros ca partenerii mei de afaceri romani servesc apa. In timpul unei cine de afaceri sunt din nou foarte bucuros ca partenerii mei servesc de regula vin. Aceste obiceiuri ar fi cu totul diferite de Rusia sau Polonia”, explica Walter Friedl.

In ceea ce priveste regulile pe care le respecta in cadrul unei mese de afaceri, acesta afirma ca nu ar servi niciodata vin daca partenerii sai nu o vor face.
“Am lucrat 27 de ani in diplomatia austriaca pe patru continente. Asa am invatat sa respect aceasta regula. De regula, nu sunt foarte multumit de calitatea vinului adus in sticle deschise. Existe doar cateva restaurante din Romania, printre care as enumara Prime sau Casa di David, unde pot sa fiu sigur ca acele sticle nu sunt tinute deschise timp indelungat”, declara Friedl.

Preferintele sale cuprind vinuri rosii de Bordeaux si vinurile albe de Montrachet. Insa nu refuza un Pinot Grigio dupa orele de lucru pentru a se relaxa ori o Feteasca Neagra sau Alba pentru un blind tasting (testare prin/dupa metoda oarba) alaturi de prieteni apropiati.

Cel mai bun vin pe care l-a gustat vreodata a fost un Chateau Figeac 1995, care in prezent are “din pacate un pret foarte ridicat”, spune Friedl.

Petru Berciu, BDG Import

In general, Petru Berciu, managing partner al BDG Import, una dintre cele mai puternice companii de pe piata bauturilor alcoolice de import din Romania, nu comanda la pranz bauturi alcoolice, intrucat probabilitatea de a avea in continuare agenda ocupata este foarte mare. Daca intalnirea de afaceri are loc seara si optiunea este vinul, il alege in functie de meniu sau de recomandarea unui somelier.

Avand un business axat pe import si distributie de produse alcoolice, in general la intalnirile de afaceri cu brand owner-ii aleg sa comand produsele lor. Daca am, de exemplu, o intalnire cu brand owner-ul Jack Daniel’s, cu siguranta voi comanda un pahar de Jack”, adauga Petru Berciu.

El considera ca nu este obligatoriu sa se consume vin la o masa. Totodata, depinde foarte mult daca respectiva masa este organizata (cu meniu, bauturi) dinainte sau nu. “Daca este organizata, atunci ai in general ca variante un sortiment alb si unul rosu alese in functie de meniul propus si la recomandarea unui somelier”, explica Berciu.

Printre vinurile preferate se numara cele albe, de Bourgogne si Chardonnay.

Portofoliul de branduri al companiei BDG Import include: Metaxa, Jack Daniel’s, Finlandia, Remy Martin, Cointreau, Louis XIII, Piper Heidsieck, Evian, Jagermeister, Corona Extra, Budweiser Budvar, Southern Comfort, Herradura, Laurent Perrier, Baron Philippe De Rothschild, Passoa si Borges.


Cristian Ustinescu, DTZ Echinox

Pentru intalnirile de business, Cristian Ustinescu (foto), seful departamentului de investitii al companiei de consultanta imobiliara DTZ Echinox, prefera vinul in devafoarea altor bauturi alcolice pentru ca este slab alcoolizat in comparatie cu bauturile spirtoase, dar si pentru ca se poate consuma, in cantitati moderate, inclusiv la pranz.

“Daca la intalnire participa doamne sau domnisoare, optez pentru vinuri albe sau roze, seci sau demiseci: Chardonnay, Sauvignon Blanc ori diverse cupaje de Merlot si Cabernet Sauvignon, pentru roze”, afirma Ustinescu.

In cazul barbatilor, se opteaza cu precadere pentru vinuri rosii, seci – Merlot, Cabernet Sauvignon – dintre care Prince Mircea si Prince Matei de la Vinarte sunt favorite, subliniaza consultantul.

In cadrul meselor de afaceri care au loc in Romania, rareori se intampla sa se opteze pentru vinuri de import. Cand calatorim insa, consumam vinul specific regiunii in care ne intalnim sau vinul specific zonei de origine a partenerului”, mai spune Cristian Ustinescu.

Cel mai bun vin pe care managerul l-a consumat este Cabernet de Urlati, in cadrul unei intalniri la Conacul din Urlati din vara anului 2007.


Mihai Matyas, La Fantana

Directorul general al La Fantana Romania, liderul pietei de distributie si imbuteliere de apa naturala in sistem watercooler, Mihai Matyas (foto), opteaza de regula pentru vinul rosu, sec, iar printre preferintele sale se numara Soare, Prince Matei si Brunello di Montalcino.

Felurile de mancare servite in timpul unei mese de afaceri reprezinta factorul principal in alegerea vinului.

In opinia sa, nu exista reguli stricte sau speciale in alegerea bauturilor in cadrul intalnirilor de afaceri, insa in general sunt evitate bauturile spirtoase tari. In plus, vinurile de calitate nu pot fi comandate la pahar, mai spune directorul general La Fantana.

Citeste si O zi din viata unui manager. Seful La Fantana.




Citeste si