19 August 2011

Topul celor mai vizitate muzee de arta din lume

De la Luvru din Paris, la Prado din Madrid, muzeele de arta din intreaga lume aduna anual un numar impresionant de vizitatori, de ordinul milioanelor. Iata o lista a celor mai populare muzee de arta din lume, potrivit clasamentului realizat de publicatia The Art Newspaper.

5. Muzeul Prado, Madrid

Cu cele 2,73 milioane de vizitatori care i-au trecut pragul in 2010, Muzeo del Prado, din Madrid se claseaza pe locul 11 in topul realizat de revista britanica.

Colectia permanenta a Muzeului Prado este una dintre cele mai mari din lume. Este formata din aproximativ 9000 de tablouri, 5000 de desene, 2000 de tiparituri, 1000 de monede si medalii, si aproximativ 2000 de obiecte decorative, potrivit site-ului oficial al institutiei.

Prado detine cea mai deosebita colectie de arta spaniola, cu multe opere ale lui El Greco, Velazquez, Goya si Murillo. Vizitatorii pot admira si o colectie de lucrari ale pictorului flamand Peter Paul Rubens si ale pictorului olandez Hieronymus Bosch dar si niste capodopere ale pictorilor italieni.

Din cauza marimii colectiei numai a saptea parte din colectia permanenta a muzeului este expusa. Muzeul Prado gazduieste si niste expozitii temporare excelente.

Orar : Marti – Sambata 9:00 – 19:00
Luni – inchis

Biletul costa 6 euro iar pentru un bilet care va permite sa nu stati la coada trebuie sa platiti 9 euro.


Sursa foto: MuseoDelPrado.es


4. Galeriile Tate Modern, Londra

Tate Modern este una dintre cele patru galerii Tate din Marea Britanie si gazduieste colectii de arta contemporana din toate colturile lumii. Anul trecut, galeria a avut 5,06 milioane de vizitatori.

Colectia cuprinde lucrari ale unor artisti britanici incepand cu anul 1500 pana in prezent, precum si colectii internationale ale unor artisti ca Picasso, Salvador Dali sau Andy Warhol, potrivit site-ului oficial.

Intrarea este gratuita la majoritatea colectiilor, mai putin in cazul expozitiilor majore, de duminica pana joi, intre orele 10:00 – 18:00. Vineri si sambata galeria este deschisa intre orele 10:00 si 22:00.

Cardul de membru costa 52 de lire sterline pe an si include atat intrarea gratuita la expozitiile galeriei, cat si alte beneficii, cum ar fi apartenenta la clubul privat si abonarea la publicatiile institutiei.


3. Muzeul Metropolitan de Arta, New York

Cu peste 5,22 milioane de vizitatori in 2010, Muzeul Metropolitan de Arta din New York, cunoscut si sub numele de MET, are in colectiile sale peste doua milioane de piese, impartite in nu mai putin de 19 sectiuni departamentale, potrivit site-ului oficial.

Aici se gasesc opere de arta incepand din antichitate (inclusiv o bogata colectie de arta si artefacte egiptene), lucrari ale marilor maestri europeni, colectii bogate de arta americana, dar si de lucrari africane, asiatice, bizantine, sau arta islamica.

In afara operelor de arta, la MET se gasesc si vaste colectii de instrumente muzicale, costume si accesorii, arme si armuri antice din intreaga lume.

In galeriile muzeului sunt prezentate si mai multe interioare de epoca, de la Roma secolului I pana la designul modern american, perfect reproduse, chiar cu unele piese originale.

Programul de vizitare al muzeului este separat, in functie de colectii si aripile in care acestea se afla, cu mentiunea ca in zilele de luni este inchis pentru amenajare si curatenie.

Preturile de la intrare difera si ele in functie de numarul de vizitatori si colectii, dar in varianta generala, pentru colectiile permanente, taxa pentru adulti este de 25 dolari.


2. British Museum, Londra

Muzeul britanic, cu cele 94 de galerii, expuse pe o suprafata de 13,5 hectare a avut 5,84 milioane de vizitatori in anul 2010.

Cu cele peste 6,000 de obiecte istorice expuse, Muzeul Britanic gazduieste una dintre cele mai mari colectii de antichitati din lume, care include Freza Parthenonului si marmura Elgin, piatra Rosetta si vaza romana Portland datand inca din sec. I d.Hr, potrivit site-ului oficial al institutiei.

Muzeul este deschis publicului in fiecare zi, de la 10:00 la 17:30.

Accesul la majoritatea expozitiilor este gratuit pentru membrii oficiali, contra unei sume cuprinse intre 20 si 52 lire sterline.
Taxele pentru vizitatorii ocazionali sunt cuprinse intre 6 si 12 lire, in functie de colectia pe care doriti sa o vizitati.

Sursa foto: BritishMuseum.org



1. Muzeul Luvru, Paris

Gazda celebrei Mona Lisa, a lui Leonardo da Vinci si a altor peste 35.000 de exponate, muzeul Luvru este cel mai popular muzeu de arta din lume, cu un numar de peste 8,5 milioane de vizitatori inregistrati anul trecut.

Cu o suprafata de peste 200.000 mp, din care peste 60.000 sunt destinati expozitiilor, Luvrul este cel mai mare muzeu de istorie si arta din Franta, potrivit site-ului oficial.

Programul colectiilor permanente este:

Luni, Joi, Sambata si Duminica: de la 9:00 la 18:00.
Miercuri si Vineri: de la 9:00 la 21:45

Preturile pentru accesul in muzeu difera in functie de numarul de persoane, tipul de tur ales si colectiile vizitate.

Accesul la colectiile permanente costa 10 euro, in timp ce pentru expozitiile temporare, din Sala Napoleon, taxa de intrare este de 11 euro, iar ghidul multimedia, disponibil in 7 limbi internationale, costa 6 euro pentru adulti si 2 euro pentru copii.




Citeste si