10 Mai 2013

Recomandari pentru weekendul 10-12 mai



Cel mai important eveniment al weekendului acesta pentru pasionatii de film este Festivalul de Film European, care se va desfasura la Cinema Studio si la Cinemateca Eforie, scrie PostModern.ro.
Daca am inceput cu filmul, este bine de stiut ca in acest weekend va avea loc premiera comediei The Big Wedding cu Robert DeNiro, Robin Williams si Amanda Seyfrid. De asemenea nu trebuie sa ratezi nici premiera noului film al regizorului Danny Boyle (Slumdog Millionaire, 127 Hours), Trance, cu James McAvoy in rolul unui vanzator de arta care planifica furtul unei opere de Francisco Goya. Tot vineri va avea premiera si filmul german Stopped on Track, care a castigat premiul sectiunii Un Certaine Regarde a Festivalului de Film de la Cannes, in 2011. Tot vineri, intra in anumite cinematografe si animatia pentru copii Zarafa.

La fel de interesant se anunta si un eveniment mai putin obisnuit, festivalul de cultura japoneza contemporana aflat la a saptea editie – Otaku Festival, unde vei putea participa la ateliere, prezentari, proiectii, concerte, expozitii, concursuri, karaoke si multe altele.

Daca trecem la muzica, iti semnalam inceputul celei de a douazecea editii EUROPAfest, care va aduce si in acest an la Bucuresti muzica de jazz, blues, pop si clasica. Tot la acest sfarsit de saptamana va avea loc Freedom Jazz in the City, care va imbina jazzul cu ritmuri de samba, blues si tango, pana la etno-jazz, bossa-nova si sound-uri din perioada Bucurestiului interbelic. Din program fac parte nume precum Mircea Tiberian, Harry Tavitian sau Maria Raducanu. Sa nu uitam, tot in acest weekend avem si concertul The Animals in Hard Rock Cafe, reprogramat de pe 26 februarie.

De asemenea, sambata va avea loc la Sala Radio Concertul Regal. Din spectacol va face parte ultima lucrare pentru orchestra a lui Brahms, Dublul concert pentru vioara, violoncel si orchestra, dar si Simfonia a IX-a in mi minor – Din lumea noua a compozitorului ceh Antonin Dvoák.

Daca vrei sa mergi la teatru, vineri se va juca la ArCuB piesa Insemnarile unui nebun cu Marius Manole in rol principal si cu violonistul Alexander Balanescu, iar la Teatrul Odeon va avea loc sambata o instalatie performativa, un amestec de poezie, proiectie video si sunet, pornind de la volumul de versuri ale lui Bogdan Ghiu, Urme de distrugere pe Marte.

Pentru cei care nu le-au vizitat inca, expozitiile Comorile Chinei de la Muzeul National de Istorie si The Human Body de la Muzeul Antipa sunt in continuare deschise.



Citeste si