9 August 2013

Recomandari pentru weekendul 9-11 august 2013



In acest weekend are loc cel mai cool festival de muzica al verii: Summer Well 2013. Cool la propriu si la figurat pentru ca are loc pe domeniul Stirbey, adica la racoare si verdeata si pentru ca atmosfera e mai faina decat la B'estfest (asta e, trebuia zis). Capetele de afis in cele doua zile de festival sunt trupele britanice The XX si Suede. Pe langa acestea, vor concerta The Courteneers, The Vaccines, Everything Everything sau Spector, potrivit Postmodern.ro.

Daca vrei insa sa te racoresti weekendul acesta intr-o sala de cinematograf, e bine de știut ca va avea premiera filmul This is the End, cu Seth Rogen, Jonah Hill, James Franco, Paul Rudd și Jason Segel, intr-o parodie dupa filmele apocaliptice si cu ceva din reteta comediei The Hangover.

The Conjuring, cea de-a doua premiera a saptamanii, este un thriller cu Vera Farminga, Patrick Wilson si Lili Taylor si regizat de James Wan, cunoscut pentru seria horror Saw. Filmul, inspirat din fapte reale, urmareste un cuplu implicat in cercetarea evenimentelor paranormale.

Daca vrei sa vezi un film in aer liber, proiectul Caravana Metropolis din Parcul Tineretului iti aduce in fiecare seara de weekend, incepand cu ora 21:30, o selecție a celor mai apreciate filme ale anului 2012. Din progamul acestei saptamani fac parte The Hunt, Superstar si Dans la Maison.

Daca vrei sa incerci insa un spectacol de teatru, opțiunile nu sunt numeroase dar sunt interesante: vineri de la ora 19:30 se va juca, la Teatrul Act, spectacolul Dumnezeul de a doua zi cu Vlad Zamfirescu si Mirela Oprisor, iar la Godot Cafe Teatru, de la ora 22:00 se joaca Bullets Over Lipscani, o piesa ce are la baza un text scris de Woody Allen, fiind o satira a intelectualului contemporan.

Trecand la expoziții, daca vrei sa iți imbogațești cunostiintele istorice, la Muzeul Municipiului București – Palatul Sutu, este deschisa expozitia Cultura Cucuteni, valori regasite ale preistoriei europene, ce cuprinde peste 100 de vase, statuete si obiecte de mobilier apartinand stravechiului complex cultural Cucuteni-Tripole.

De asemenea, pana pe 18 august esti invitat in Centru Vechi, pe strada Caldarari la Targul de Carte, Arte si Traditii, unde vei gasi numerose produse handmade, antichitati, accesorii vintage, produse traditionale romanesti, carti, decoratiuni unicat si multe alte obiecte.



Citeste si