23 Decembrie 2013

Anul 2014 ar putea fi Anul Brancoveanu



Anul 2014 va fi declarat "Anul Brancoveanu", pentru marcarea a 300 de ani de la martiriul Brancovenilor, potrivit unui proiect de Hotarare de Guvern, publicat in dezbatere publica pe site-ul Ministerului Culturii.

Conform proiectului, actiunile si manifestarile care se vor desfasura in acest context vor constitui Programul national "Anul 2014 - Anul Brancoveanu", scrie Mediafax.

Actiunile si manifestarile din cadrul Programului national "Anul 2014 - Anul Brancoveanu " se vor desfasura sub inaltul patronaj al primului-ministru.

La solicitarea ministrului Culturii, in comitet pot fi cooptati si specialisti din strainatate.

Comitetul se va intruni lunar sau ori de cate ori este nevoie, la convocarea primului-ministru, cu trei zile inainte de data stabilita pentru tinerea sedintei, si care va cuprinde data, ora si locul desfasurarii acesteia.

Secretariatul tehnic al comitetului va fi asigurat de un departament din cadrul Ministerului Culturii, nominalizat prin ordin al ministrului Culturii.

Programul national "Anul 2014 - Anul Brancoveanu", precum si cheltuielile necesare pentru organizarea actiunilor si manifestarilor incluse in acesta vor fi aprobate de catre comitet.

In vederea bunei desfasurari a manifestarilor din anul 2014, institutiile implicate pot invita delegatii din strainatate. Cheltuielile de transport, cazare si diurna pentru aceste persoane vor fi suportate de partea romana.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului, Ministerul Culturii a propus Guvernului declararea anului 2014 "Anul Brancoveanu", avand in vedere importanta si contributia majora a domnitorului in istoria si cultura nationala, precum si faptul ca in anul 2014 se implinesc 300 de ani de la martiriul lui Constantin Brancoveanu si a fiilor acestuia.

Anii domniei lui Brancoveanu au fost marcati de un progres economic si cultural-artistic, de initiative de modernizare a aparatului statal, de reformare a sistemului fiscal. A organizat cancelaria statului in vederea intretinerii raporturilor cu puterile straine. Epoca brancoveneasca s-a deschis influentelor occidentale care au inceput sa prevaleze asupra celor orientale. Astfel s-a creat o sinteza originala nationala, prin aportul traditiei rasaritene si a celei occidentale.

Principalele directii ale politicii lui Constantin Brancoveanu au fost: intarirea rolului domniei; reorganizarea sistemului fiscal; promovarea unor relatii stranse cu Moldova si Transilvania.

Pana in anul 1709, Constantin Brancoveanu a reusit sa mentina o politica echilibrata intre Imperiul Otoman, caruia ii era vasal, si Sfantul Imperiu Roman (Habsburgic), a carui expansiune ajunsese pana la hotarele Tarii Romanesti (dupa cucerirea Transilvaniei, recunoscuta de Poarta Otomana prin tratatul de pace de la Karlowitz, din 1699).

In perioada domniei lui Constantin Brancoveanu, cultura romaneasca a cunoscut o perioada de inflorire, domnitorul fiind un fervent sprijinitor al culturii. In cei 26 de ani de domnie, Brancoveanu s-a dovedit un gospodar desavarsit si bun administrator al avutiilor tarii, instaurand o epoca de prosperitate si de pace.



Citeste si