17 Februarie 2014

Cine a vandut un tablou al artistului Andy Warhol pentru 580.000 dolari



Designerul de bijuterii Jade Jagger, fiica lui Mick Jagger, a castigat 580.000 de dolari dupa ce a scos la licitatie un tablou pe care l-a primit in copilarie de la artistul Andy Warhol, informeaza contactmusic.com.

Legendarul artist Andy Warhol i-a daruit pictura lui Jade in 1981, cand aceasta avea numai 10 ani. Warhol obisnuia sa stea cu tanara in studioul sau din New York si i-a daruit tabloul dupa divortul parintilor acesteia.

Jade, in varsta de 42 de ani, care este designer de bijuterii, a decis sa scoata la licitatie pictura, care este datata 1981 si include o dedicatie pentru ea, iar pretul era estimat de specialistii casei Sotheby's din Londra la 400.000 de dolari, joi, inainte de vanzare, potrivit Mediafax.

Pictura a depasit insa asteptarile si a fost adjudecata pentru 580.000 de dolari. Andy Warhol a fost un exponent de marca al miscarii pop art, a carei inflorire s-a petrecut in anii '60, si a devenit celebru cu imaginile actritei Marilyn Monroe si reclamele pentru cutiile de supa Campbell.

Artistul a incetat din viata in 1987, la varsta de 58 de ani, in urma unor complicatii aparute dupa ce a fost supus unei operatii de eliminare a unor calculi biliari.

Jade este unul dintre cei sapte copii ai lui Mick Jagger, in varsta de 70 de ani, celebrul solist al trupei The Rolling Stones, infiintata la Londra, in 1962, si una dintre cele mai renumite formatii rock din lume.

Fostul amant al cantaretelor Marianne Faithfull si Carla Bruni, Jagger este tatal a sapte copii cu patru femei diferite - cantareata Marsha Hunt, manechinele Bianca Perez Morena, Jerry Hall si Luciana Morad - si bunicul a patru nepoti. Celebrul rocker va deveni stra-strabunic anul acesta, nepoata sa Assisi, fiica cea mare a lui Jade, fiind insarcinata cu primul sau copil.



Citeste si