2 Martie 2015

Primul portret realizat cu un dagherotip a fost scos la licitatie la Paris



Primul portret realizat cu un dagherotip, stramosul aparatului de fotografiat, estimat la un pret cuprins intre 600.000 de euro si 800.000 de euro, va fi scos la licitatie de Pierre Bergé & Associés, pe 19 martie, informeaza lefigaro.fr.

Portretul face parte dintr-o colectie ce cuprinde alte 1.500 de imagini si fotografii, realizate din 1837 pana in zilele noastre, ce vor fi scoase la vanzare la aceeasi licitatie, organizata de casa Drouot din Paris, scrie Mediafax.

"Este Sfantul giulgiu al fotografiei. Cea mai veche imagine veridica a unui om seamana cu o mica oglinda in tonuri laptoase, ce poate fi tinuta in causul palmei". Acestea sunt cuvintele rostite de colectionarul si comerciantul de arta Marc Pagneux, posesorul portretului. Cuvintele sale au fost publicate pe 2 noiembrie 1998 in cotidianul Libération, cu ocazia primei aparitii publice a colectionarului francez, intr-un articol care a relatat extraordinara descoperire facuta de acesta intr-un targ de vechituri din Vanves.

Marc Pagneux a cumparat micutul portret - ce are dimensiunile de 5,8 centimetri x 4,5 centimetri - in 1989. Insa a avut nevoie de aproape zece ani pentru a descoperi si a autentifica o mentiune care a revolutionat istoria fotografiei - o legenda scrisa de Louis Jacques Mandé Daguerre, in creion, pe spatele peliculei din sticla a acelei imagini: "M. Huet, 1837" ("Domnul Huet, 1837"). Prezentarea oficiala a procedeului a fost realizata abia dupa trei ani, in 1840.

Acest portret va reprezenta punctul central al licitatiei de pe 19 martie. Prezentarea sa are efectul unei veritabile "bombe", mai ales in Statele Unite, unde se considera ca inventatorul primului portret realizat cu un dagherotip a fost un american, nu un european. Catalogul pus in vanzare de Pierre Bergé contine si scrisori ale lui Daguerre, conservate in Rusia si publicate dupa Al Doilea Razboi Mondial, in 1947. Intr-o scrisoare adresata unuia dintre coinventatorii fotografiei, Isidore Niépce, datand din 17 ianuarie 1938, Daguerre afirma ca a realizat mai multe portrete, "dintre care unul este destul de reusit". Ar putea fi chiar misteriosul "domn Huet", afirma jurnalistii de la Le Figaro.

Sursa foto: Fotografie, Shutterstock



Citeste si