15 Iunie 2015

Casa in care s-a nascut Elton John, la vanzare pentru 840k $



Casa in care s-a nascut si a copilarit cantaretul britanic Elton John, situata intr-un cartier din Londra, a fost scoasa la vanzare pentru prima data in ultimii 40 de ani, pentru o suma de 525.000 de lire sterline (840.000 de dolari), potrivit contactmusic.com.

Elton John s-a nascut in aceasta casa cu trei dormitoare situata in cartierul Pinner, din nord-vestul Londrei, in 1947. Legendarul cantaret a locuit in acest imobil pana la varsta de 15 ani, cand familia sa a decis sa se mute intr-o alta casa. Casa a fost scoasa acum la vanzare, pentru prima data in ultimii 40 de ani, iar actualul proprietar spera sa obtina pe acest imobil o suma de 525.000 de lire sterline, relateaza Mediafax.

"Stim totul despre istoria acestei case (...) Vechea sa camera a fost a mea pentru o perioada, pana cand fratele meu mai mare a revendicat-o", a declarat fiul actualului proprietar, un barbat a carui sotie a fost colega de scoala cu mama lui Elton John.

Intr-o cariera de aproape cinci decenii, Elton John a reusit sa vanda peste 250 de milioane de albume in toata lumea si a avut peste 50 de hituri TOP 40, devenind unul dintre cei mai de succes cantareti ai tuturor timpurilor. Elton John a fost unul dintre cele mai importante nume ale muzicii in anii '70, cu sapte albume consecutive No. 1 in Statele Unite si sase single-uri No. 1. Succesul sau a avut un impact puternic in muzica pop si a condus la cresterea popularitatii pianului in rock'n'roll.

El continua sa fie un simbol al vietii publice si a fost foarte implicat in lupta anti-SIDA, dupa sfarsitul anilor '80. A intrat in Rock and Roll Hall of Fame in 1994 si a fost numit cavaler in 1998.



Citeste si