27 Mai 2016

Primul cinematograf acvatic va fi deschis la Therme Bucuresti



Primul cinema acvatic va fi deschis pe 27 mai, de la ora 20.00, la complexul balnear Therme Bucuresti din localitatea Balotesti.

Cinematograful acvatic presupune un ecran suspendat deasupra unei piscine acoperite si va avea in program filme internationale de scurtmetraj despre calatorii. Astfel, turistii pot urmari filmele in costum de baie in timp ce inoata in piscina.

Accesul la cinema se face prin achitarea biletului de intrare in centrul de wellness Therme Bucuresti, iar spectatorii isi pot alege ”biletul” la cinema in functie de locul pe care-l doresc – in piscina (zona The Palm), pe sezlong (zona Elysium).

Tarifele difera in functie de zonele in care se doreste accesul si de timpul petrecut in centru. Cele mai mici incep de la 25 de lei pentru copii si 39 de lei pentru adulti, sume pentru care se pot petrece 3,5 ore in zona de distractie.

In zona de relaxare cu palmieri tarifele incep de la 49 de lei (3,5 ore) si ajung la 64 de lei pentru o zi intreaga, sume care includ si accesul la zona de distractie. Aici nu este permisa prezenta tinerilor cu varste de pana la 16 ani, cu exceptia copiilor intre 0 si 3 ani insotiti.

Pentru accesul la toate cele trei zone ale complexului, inclusiv zona saunelor (cu acces permis doar celor de peste 16 ani) tarifele sunt de 68 de lei (3,5 ore), 73 de lei (4,5 ore) si 83 de lei (o zi).

Pe langa aceste sume, in zilele de vineri-duminica si sarbatori legale se adauga un tarif aditional de 5 sau 10 lei de persoana in functie de zona. Iar cei care depasesc numarul de ore platitie initial pot ramane in continuare in centru achitand in plus 2,5 lei pe ora.

Therme Bucuresti, centrul de wellness, relaxare si distractie, bazat pe ape termale, in care austriecii de la A-Heat Group au investit 50 de milioane de euro, s-a deschis pe 14 ianuarie. Investitorii se asteapta ca in 2016 un milion de vizitatori sa se bucure de cele opt piscine cu apa termala, sase saune, 1,5 kilometri de tobogane si peste 800.000 de plante.



Citeste si