27 Iunie 2017

Power Net Consulting deschide o linie de business dedicata cresterii calitatii vietii familiei si a indivizilor



Piata echipamentelor inteligente de tipul ”smart wearables” va adopta noi solutii de virtualizare si va ajunge in trei ani la o valoare de 34 miliarde de dolari, ceea ce reprezinta 411 milioane de unitati care se vor livra in anul 2020, conform previziunilor CCS Insight. Pentru 2017, segmentul format din echipamente ”wrist-based” va domina numeric aceasta piata, detinand 50% din cele 60 de milioane de unitati destinate livrarii.

”Consideram ca este momentul unei noi generatii de echipamente de tip smart wearables, care sa aduca in prim-plan capabilitati inovatoare de evaluare a posturilor si calcul al indicatorilor de motricitate. Astfel, dorim sa sustinem scenarii de utilizare complexe, inaccesibile momentan publicului larg altfel decat in centrele specializate de recuperare sau kinetoterapie”, a afirmat Emil Munteanu, CEO Power Net Consulting.

Power Net Consulting este angajata in dezvoltarea unei platforme software care sa asiste utilizatorii in efectuarea ”la distanta” a sedintelor de kinetoterapie, fitness, sau a altor forme de exercitiu fizic. Aceasta este o aplicatie care colecteaza si reda date, dar si realizeaza si interpreteaza datele colectate, iar pe baza indicatiilor specialistilor, utilizatorul este ajutat sa se corecteze individual. Aplicatia proiectata este un software ce functioneaza ca sistem integrat de raportare a starii de sanatate a familiei, care face legatura intre datele colectate de la indivizi prin intermediul senzorilor (din bratarile hardware) si nivelul de raportare (awarness reporting) si integrare (cu servicii specializate) necesar societatii aflate in continua miscare.

Principala functionalitate va fi memorarea unor exercitii-sablon pentru compararea ulterioara cu sedintele de practica, iar indicatorii de performanta a miscarii vor putea fi transmisi ulterior catre terapeut. In modul de operare ”supervised” platforma va permite interventia terapeutului in timpul sesiunii de practica, pentru sugestii sau modificari asupra programului.

Power Net Consulting deschide, astfel, o linie de business dedicata cresterii calitatii vietii familiei si a indivizilor. Compania urmareste ca prin dezvoltarea de noi tehnologii destinate cetatenilor si oraselor inteligente, sa treaca de la integrator de servicii IT, la furnizor de solutii complexe inteligente.

Compania Power Net Consulting activeaza de 16 ani pe piata de IT&C, ofera servicii de consultanta IT, audit de securitate IT, cat si servicii de externalizare IT, devenind un agregator de idei. Pe langa activitatea sa de baza, compania dezvolta proiecte co-finantate din fonduri europene din anul 2014. Detine in portofoliu trei proiecte finalizate si alte patru aflate in curs de implementare, in domeniile e-learning si consultanta antreprenoriala.



Citeste si