Review George Butunoiu: Cam asa mananca italienii obisnuiti acolo la ei
In casa aceea din poarta Manastirii Radu Voda au fost mai multe restaurante de-a lungul timpului. Cred ca primul a fost israelian, Legenda se chema, unul dintre cele doua cu aceasta bucatarie din Bucuresti. Apoi s-a chemat Casa Montefiore, si acum, de cativa ani buni, e Il Mulino, adica "moara", dupa cum clar o sugereaza si butaforia de la intrare.
Partea aceea de Bucuresti ar fi trebuit, si ar fi putut sa fie foarte frumoasa, cu tot farmecul si incarcatura orasului vechi, cu istorie si cu multa poezie, cu spiritualitate si cu copaci si cu flori, nu in ultimul rand. Insa alaturi de casele frumoase, sau chiar printre ele, niste bezmetici au decis sa se construiasca blocuri mari, sa se intoarca totul cu susul in jos si impotriva firii.
Casa Il Mulino e mijlocie, are un etaj fortat, probabil construit mai tarziu. Se ajunge la ea printr-o curte lunga, in care probabil ca e o terasa frumoasa vara. Au vreo trei saloane la parter, nu cred ca mai au ceva pentru clienti sus. Sunt amenajate intr-un stil meridional foarte traditional, rustic, cu mult lemn, culori mediteraneene, cu un mare cuptor cu lemne chiar la intrare.
Trattoria Il Mulino e un restaurant italienesc traditional, cred ca sunt chiar italieni cei care il tin, poate chiar si cei care gatesc pe acolo. Meniul e destul de lung, sunt felurile de mancare italieneasca clasica, foarte cunoscute deja, de-acum, bucurestenilor. Nu arata vreo intentie ca ar vrea sa iasa din zona bucatariei italienesti traditionale, probabil nici nu ar sti cum sa o faca, insa aceasta mare bucatarie e atat de bogata, incat nici nu ar avea nevoie vreodata sa faca ami mult de atat.
Am vorbit cu multi italieni in ultuma vreme, de cand am lansat proiectul cu evaluarea celor mai bune feluri de mancare din Bucuresti, si aproape toti au pus Trattoria Il Mulino pe lista cu restaurantele in care pot fi gasite cele mai bune paste traditionale italienesti in oras. Asa ca m-am grabit sa ajung si eu acolo si sa mananc paste.
Le-am spus academicienilor italieni (sunt membri ai Accademia Italiana della Cucina cei de la care am luat lectii), cu multa jena, ca eu nu prea sunt in stare sa vad o diferenta intre gusturile brute (adica doar fierte, fara nimic altceva) ale diferitelor paste, ca sunt ele ieftine, scumpe, din nord sau din sud, chiar din Italia sau facute la Ramnicu Valcea. M-au linistit cand mi-au spus ca foarte putini pot vedea aceste diferente de gusturi doar din aluat, si ca si ei tot la sosuri si ce mai e pe deasupra se uita.
Asadar, am luat un antreu cu salamurile lor traditionale si cu burrata, vitello tonnato, spaghetti carbonara si tortelloni cu trufe. Mie mi s-au parut foarte bune, lui Nick, invitatul meu (eu am fost invitatul lui, mai precis spus, fiindca el a platit), om umblat prin lumea larga, ceva mai putin decat mie, pe ansamblu.
Cand am ajuns noi nu era nimeni in Trattoria Il Mulino, insa la scurt timp au inceput sa apara tot felul de clienti, si pana am plecat am dedus ca Il Mulino e un restaurant de succes, cu clientela recurenta, cel putin in parte.
Preturile sunt marisoare, insa nu par deplasate. O masa in doi, cu o sticla de vin bun, te duce pe la vreo 300 de lei.
Trattoria Il Mulino e, asadar, unul dintre restaurantele traditionale italienesti bine asezate in Bucuresti, cu mancare buna pentru ceea ce inseamna bucatarie populara, fara pretentii care nu isi au locul intr-o trattoria. E de pus pe lista, asadar, si de catre cei care locuiesc sau lucreaza nu chiar in zona, pe malul Dambovitei dinspre Radu Voda.