29 Aprilie 2022

Industria alimentară din Marea Britanie, nevoită să înlocuiască uleiul de floarea soarelui cu cel de rapiță, palmier, cocos sau soia



Războiul din Ucraina afectează industria alimentară, producând, printre altele, un deficit de ulei de floarea soarelui. În Marea Britanie, producătorii au primit dreptul de a recurge la variante alternative.

Producătorii de alimente din Marea Britanie pot înlocui uleiul de floarea soarelui cu uleiuri vegetale alternative, pentru a putea rezolva un deficit de aprovizionare provocat de războiul din Ucraina, a anunţat vineri Autoritatea de reglementare în domeniul alimentar din Marea Britanie, potrivit Agerpres.

Companiile au probleme în a face rost de ulei alimentar care este utilizat într-o gamă largă de produse de la alimente şi până la săpun şi cosmetice, după ce piaţa de ulei de floarea soarelui din Ucraina, cea mai mare din lume, a fost blocată ca urmare a invaziei ruseşti. În paralel, Indonezia, care este responsabilă pentru aproximativ o treime din livrările mondiale de ulei comestibil, tocmai a interzis exporturile de ulei de palmier.


Find more statistics at Statista

U.K. Food Standards Agency a decis să permită companiilor producătoare de alimente să folosească ulei de palmier rafinat, ulei de cocos şi ulei de soia în locul uleiului de floarea soarelui, însă producătorii trebuie să ofere informaţii corecte pe etichetă cât mai rapid posibil. Autoritatea a făcut deja acelaşi lucru pentru uleiul de rapiţă.

Franţa a decis şi ea să permită companiilor să solicite permisiunea de a modifica reţetele, fără a modifica şi etichetele, pentru o perioadă de până la şase luni. Companiile care fac publicitate produselor lor că nu conţin ulei de palmier sau organisme modificate genetic vor trebui să modifice informaţiile de pe etichetă dacă acest lucru nu mai este valabil, a informat Ministerul Agriculturii.



Citeste si