20 August 2022

Proiect de mare amploare în Sibiu: 6 milioane de euro pentru Gușterland, un nou parc de distracții



Sibiul se pregătește să demareze construcția unui nou parc de distracții, ce va costa 6 milioane de euro și se va întinde pe 31 de hectare, potrivit informațiilor publicate de Primăria Municipiului Sibiu.

La finalul anului 2020 a fost votat numele viitorului parc de distracții, care se va afla lângă Sibiu, pe Dealurile Gușteriței, sibienii alegând varianta Gușterland.

Sursa Foto: Primăria Sibiu

Potrivit propunerilor primăriei, parcul va cuprinde următoarele zone:

  • marcarea a două trasee de ciclotursim și drumeție și anume un traseu cu grad de dificultate scăzută, amenajat pe o lungime de 3-4 km și un al doilea cu grad mediu de dificultate, amenajat pe aproape 15 km, cu câteva zone intermediare de popas.

Acest ultim traseu va conecta Sibiul cu rețeaua pentru cicloturism și drumeții din Colinele Transilvaniei (Podișul Hârtibaciului, în zona Sibiu – Sighișoara – jud. Brașov), urmând văile sau vechile drumuri de căruţe ce legau satele în Evul Mediu. Astfel, aceste trasee vor alcătui un obiectiv de ecoturism care va fi amenajat cu respectarea și punerea în valoare a cadrului natural

  • un roller coaster de tip montan care va avea traseul cu plecare din vârful Dealului Gușteriței, urmând configurația terenului până la piciorul Dealului.
  • o pârtie de ski cu suprafață artificială pentru începători, un obiectiv de recreere pe tot parcursul anului, care ar crea posibilitatea antrenamentelor de ski, indiferent de anotimp.
  • un parc de joacă tematic cu instalații educative și distractive în care copii vor învăța în mod non-formal; parte din acest parc va fi o tiroliană cu grade diferite de dificultate.
  • amenajarea proximității turnului amplasat în Dealul Gușteriței, lângă cruce, prin crearea unei terase panoramice în acest punct de belvedere cunoscut al Sibiului. Accesul se va face și prin intermediul unor scări care pornesc din strada Viilor și, eventual, printr-un funicular de mici dimensiuni.



Citeste si