15 Septembrie 2022

Galerie de artă în aer liber, pentru prima dată la Weekend Sessions, în Grădina Botanică



Weekend Sessions va găzdui pentru prima oară o galerie de artă în aer liber, pe 17 și 18 septembrie. Organizatorii îi așteaptă pe vizitatori la ultimele întâlniri de toamnă cu picnic, sesiuni de jazz, muzică clasică și concerte acustice. Pe lângă expoziția de artă în aer liber, participanții se pot bucura şi de un mic cinema în aer liber cu invitați speciali de la Recorder, sesiuni de lectură şi poezie contemporană, precum şi de ateliere pentru toate vârstele.

Din programul acestui weekend: sesiuni muzicale cu Duo Timeée (concert de vioară clasică) și Trupa Retrofuture (pop-indie), pe 17 septembrie, urmate pe 18 septembrie de sesiuni cu duo-ul Opus 2 (pop-indie) și Roana Red Project (jazz). În ambele zile, participanții vor putea lua parte la sesiuni de poezie contemporană cu Robert Elekes și George Pandrea, yoga cu Magda Bucur, mindfulness, discuții și întâlniri cu psihoterapeut Ștefania Dudău de la Cortul Terapeutic, ateliere creative pentru copii, expoziții cu 20 de ilustratori și artiști romani, selecții de scurtmetraje de la UNATC.

Invitați speciali în acest weekend sunt echipa Recorder și donatorii lor, care vor găzdui o discuție despre importanța susținerii jurnalismului independent.

  • Sâmbătă, 17 septembrie: Mihai Voinea, fondator și redactor șef Recorder, și Andreea Pocotilă, jurnalist de investigație.
  • Duminică, 18 septembrie: Alex Nedea, reporter de investigație, și Cristi Delcea, fondator și redactor șef Recorder.

Locurile sunt limitate, costul unui bilet fiind de 50 de lei (pentru o zi) sau 70 de lei (abonament pentru două zile). Biletele se pot achiziționa prin partenerii Eventbook, intrarea la eveniment făcându-se prin Șoseaua Cotroceni, nr.32.

Weekend Sessions este un program cultural de întâlniri, sesiuni acustice de jazz, muzică clasică, pop-indie, poezie contemporană și sesiuni de lectură, ateliere pentru copii și adulți, sesiuni de yoga, mindfulness, dans și mișcare conștientă, mici degustări de la antreprenori locali, proiecții de film, discuții despre subiecte cu impact pe termen lung.



Citeste si