14 Decembrie 2022

Top 5 cărți recomandate de Andrei Ilaș, CEO NRGI.AI



Andrei Ilaș este analist în energie. A lucrat la Agenția Internațională pentru Energie Regenerabilă (IRENA) ca analist de costuri, iar înainte a lucrat în consultanță în România. În prezent este CEO al NRGI.AI și membru în board-ul Cooperativei de Energie.

Mică Trilogie a Marginalilor, de Vasile Ernu

Cele trei cărți (”Sectanții”, ”Bandiții” și ”Izgoniții”) sunt dedicate unor grupuri marginale, de la o comunitate religioasă izolată până la evreii izgoniți din Chișinău de la începutul secolului XX.

The Utopia of Rules: On Technology, Stupidity and the Secret Joys of Bureaucracy, de David Graeber

O carte ce descrie lumea contemporană drept una a birocratizării totale, atât în sectorul public, cât și în cel privat. Graeber invalidează birocrația ca un mecanism social sau economic eficient și o consideră ca o forță care sufocă creativitatea.

The Anarchy. The Relentless Rise of the East India Company, de William Dalrymple

O istorie a Companiei Indiilor de Est, care în secolul al XVIII-lea s-a transformat într-o adevărată putere politică și militară, ajungând să controleze subcontinentul indian.

Antifragile: Things that Gain from Disorder, de Nassim Nicholas Taleb

După faimoasa ”Lebăda Neagră”, Nassim Nicholas Taleb arată în Antifragil de ce oraşele-stat sunt mai bune decât statele-naţiune, de ce datoriile sunt întotdeauna nocive, de ce guvernele fac rău ori de câte ori impun politici protecţioniste şi în ce fel prăbuşirea fiecărui avion constituie un câştig pentru siguranţa zborurilor.

Pastorala Americană, de Philip Roth

Romanul apărut în 1997 a câștigat premiul Pulitzer. Personajul principal, fostă vedetă sportivă în liceu, este un om de afaceri, care pare să aibă tot ce și-ar putea dori. Doar că anii ‘60, cu războiul din Vietnam și mișcarea pentru drepturi civile îi dau peste cap viața liniștită.



Citeste si