27 Ianuarie 2023

Administrația Națională de Meteorologie, prognoză specială pentru week-end-ul 27-29 ianuarie



Dacă locuiți sau aveți treabă în București în acest week-end, e important să știți că Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o prognoză specială.

Prognoza specială a Administrației Naționale de Meteorologie este valabilă pentru intervalul 27 ianuarie, ora 10:00 - 29 ianuarie, ora 10:00, în zona municipiului București. Astfel, conform ANM, vremea se va menține închisă, cu precipitații însemnate cantitativ - în medie se vor acumula 20-25 l/mp).

Administraţia Naţională de Meteorologie: ninsori și strat de zăpadă în București

Percipitațiile vor fi sub formă de ploaie și lapoviță, iar vântul va avea intensificări, cu rafale de până la 45.-55 km/h.

Din noaptea de vineri spre sâmbătă vor predomina ninsorile, prognozează specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie. Până în dimineața zilei de duminică, stratul de zăpadă depus va avea grosimi de 8-15 cm, dar vântul va slăbi treptat în intensitate. În aceste condiții, șoferii trebuie să aibă mașinile dotate cu anvelope de iarnă, altfel riscă între 1.305 şi 2.900 de lei

Temperatura aerului nu va avea variații semnificative în week-endul 27-29 ianuarie și va fi de -1-1 grad.

Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza aceste informații, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice.

Cum se circulă în București după prima ninsoare

Vineri, traficul rutier se desfăşura în condiţii normale în Capitală, conform municipalității, care menţionează că operatorii de salubritate sunt pregătiţi să acţioneze cu 106 utilaje şi 204 operatori manuali.

"În urma verificărilor efectuate în teren şi a monitorizării video, s-a constatat faptul că operatorii au acţionat acolo unde au fost solicitaţi să intervină pentru împrăştierea materialului antiderapant, cu precădere în zona podurilor, pantelor, rampelor, pasajelor şi a principalelor artere de circulaţie. De asemenea, au fost transmise către Apa Nova toate locaţiile unde a fost semnalată prezenţa acumulărilor de apă în carosabil şi s-a intervenit pentru degajare. Traficul rutier se desfăşoară în condiţii normale", a anunțat PMB.

Cum va fi vremea în februarie în București, conform Administraţiei Naţională de Meteorologie

Conform Administrației Naționale de Meteorologie, între 30 ianuarie și 6 februarie, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în sud-vestul, nord-estul și local în vestul, nord-vestul și centrul țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi deficitar în zona Capitalei.

Între 6 și 13 februarie, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile, dar mai ales în sud-vestul și în nord-estul extrem al țării. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în regiunile sudice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

După 13 februarie, temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru respectiva perioadă, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor avea o tendință deficitară.



Citeste si