Românii citesc tot mai mult și în limba engleză: Top 10 cele mai vândute cărți în engleză în 2023
În contextul diversificării preferințelor literare ale românilor, dar și a creșterii interesului pentru lectură în limba engleză, mai ales în perioada vacanței de vară, Libris anunță că își diversifică oferta de carte în limba engleză, oferind peste 820.000 titluri.
După o creștere majoră în ultimii doi ani, interesul pentru cărțile în limba engleză se menține crescut și în 2023, tendință amplificată în perioada vacanței de vară, când lectura devine o activitate preferată pentru mulți români. La nivelul anului 2022, vânzările de carte în limba engleză s-au dublat (+138%), fiind livrate cu peste 104% mai multe volume, similar cu aceeași perioadă a anului 2021.
În 2023, vânzarea de carte în limba engleză își menține trendul ascendent. În prima jumătate a anului a înregistrat o creștere de 24% față de aceeași perioadă a anului trecut.
„Dincolo de beletristică și literatura accesibilă, ușoară, relaxantă, care ne duce cu gândul la concediul de odihnă și vacanța de vară, de la an la an, observăm o creștere a interesului pentru cărți de business sau de dezvoltare personală, inclusiv în limba engleză. De fapt, înainte de concedii, creșterea pe segmentul cărților în limba engleză este considerabilă. Aceste cărți fac parte acum din bagajul de vacanță, iar interesul pentru cartea în limba străină, cu precădere engleză a crescut spectaculos în ultimii ani”, precizează Laura Țeposu, CEO Libris.
Potrivit reprezentanților librăriei, românii aleg o gamă diversă de genuri literare atunci când vine vorba de cărțile în limba engleză. De la romanele clasice ale literaturii engleze, până la cărți contemporane de ficțiune, non-ficțiune, literatură pentru copii și tineret sau cărți de business ori de dezvoltarea personală, cărțile în engleză sunt preferate, în general, de Millennials și generațiile următoare, Z și Alpha.
Într-adevăr, cei mai tineri cititorii, reprezentanții generației Z, cei care au acum 20-25 de ani, se orientează adesea către cărți în limba engleză. Este o generație multiculturală, sunt mereu atrași de nou și conectați cu trenduri literare și titluri care devin virale pe rețelele de socializare. Și, mai ales, sunt și cei mai nerăbdători să descopere noutățile, aleg cărți în engleză, chiar înainte de a fi disponibile traducerile.
Laura Țeposu, CEO Libris
Care sunt cele mai vândute cărți în limba engleză pe Libris.ro, dar și recomandările librarilor pentru cărți în limba engleză potrivite pentru vacanța de vară, sunt disponibile mai jos.
Top 10 cele mai vândute cărți în engleză în 2022„Alegerile clienților noștri ne inspiră zi de zi, astfel, în ultimii ani, am crescut și diversificat considerabil oferta de carte în limba engleză, am adus cele mai noi titluri, cele mai captivante și apreciate cărți în limba engleză. Această diversitate permite cititorilor români să găsească întotdeauna o carte în limba engleză care să corespundă gusturilor și preferințelor fiecăruia”, mai adaugă Laura Țeposu.
Top cărți în limba engleză de citit în vacanța de varăÎntreaga ofertă de peste 800.000 de titluri în limba engleză poate fi consultată pe site-ul Libris.